Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, Gavril Mîrza, a făcut, luni, apel la omologul său de la PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, să renunţe la a mai amesteca familiile politicienilor în lupta electorală.
Mîrza a declarat, într-o conferinţă de presă, că acceptă „lupta politică în limitele bunului simţ” şi că este pregătit să facă faţă la atacurile care îl vizează ca om politic, într-o expunere asumată, dar nu acceptă antrenarea familiilor în această competiţie, cu atât mai mult a părinţilor trecuţi la cele veşnice.
„Domnul Pardău, deputat în Parlamentul României, s-a dedat la lucruri josnice. Domnule Pardău, dumitale îţi trăiesc părinţii? Dacă da, pe ai mei de ce nu-i laşi să se odihnească în pace? Au scornit de undeva că părinţii mei ar fi fost pocăiţi. Dacă ar fi fost, ce rău era? I-aş fi înmormântat după ritualul de înmormântare al pocăiţilor, dar ei au spus că am forţat lucrurile, că ei erau pocăiţi şi eu i-am înmormântat cu popă. Lucrurile astea dor, părinţii mei sunt în pământ de câţiva ani. Fac apel din nou, terminaţi cu mârlăniile şi mojiciile de acest fel, lăsaţi-mi părinţii să se odihnească în pace. Nu mai accept să fiu atras în asemenea mizerii, îi rog pe cei de la PD-L să-mi lase familia în pace, atât părinţii, cât şi copiii. Domnule Flutur, te rog din tot sufletul, lasă-i în pace pe cei din familia mea, unii să trăiască, iar alţii să se odihnească”, a declarat Gavril Mîrza.
Mîrza vrea să vadă realizările lui Flutur
El i-a mai transmis liderului PD-L că va participa la orice dezbatere în mass media locală şi că ceea ce a făcut în perioada în care a condus Consiliul Judeţean Suceava va arăta într-o scrisoare deschisă către suceveni.
În acelaşi timp, i-a solicitat lui Gheorghe Flutur să facă acelaşi lucru, să prezinte public trei dintre realizările sale pe perioada în care a deţinut demnităţi publice.
„Îi solicit domnului senator să prezinte şi ce a făcut el în toţi anii în care a avut demnităţi publice, ca director al Direcţiei Silvice, în cele două mandate de senator şi cât a fost doi ani şi jumătate ministrul agriculturii. Trei lucruri, nu 5 să spună, că le-a făcut pentru populaţia judeţului”, a cerut Gavril Mîrza.
(20 mai 2008, 11:22:58