180 de femei liberale vor încerca, în aceste alegeri locale, să câştige funcţii de primar. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai, care a precizat că din cele 180 de localităţi din ţară în care candidează femei liberale, şase sunt municipii reşedinţă de judeţ, printre acestea aflându-se şi Suceava, unde candidat este Angela Zarojanu.
Norica Nicolai a subliniat că în baza rezultatelor ultimelor sondaje, cea mai mare parte a femeilor din PNL care candidează pentru funcţia de primar vor ajunge în turul al doilea al alegerilor, cu şanse foarte mari de a câştiga.
„Este şi cazul municipiului Suceava, unde doamna Angela Zarojanu va ajunge cu siguranţă în turul al doilea, pentru ca apoi să câştige funcţia de primar. Iar faptul că electoratul este încrezător în femei arată că se vrea un alt tip de lider, care să iasă din zona conflictuală şi care să dea garanţia onestităţii. Este unul din motivele pentru care femeile din PNL vor avea câştig de cauză în aceste alegeri”, a declarat vicepreşedintele PNL.
Norica Nicolai a mai adăugat că, pe lângă cele 180 de candidate pentru funcţia de primar, alte 500 de femei candidează pentru funcţii de consilier judeţean sau consilier local.
Ea a mai precizat că la alegerile locale din acest an, cea mai mare parte a viitorilor primari vor fi aleşi doar după cel de-al doilea tur de scrutin, situaţie determinată de creşterea exigenţei din partea electoratului.
Nu în ultimul rând, Norica Nicolai a apreciat că PNL va putea să obţină un scor electoral naţional de minim 17-20%.
„Acest lucru înseamnă consolidarea unui electoral liberal specific. De asemenea, va fi un scor care pentru noi este satisfăcător”, a încheiat vicepreşedintele PNL.
(19 mai 2008, 12:11:29