Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, care candidează din partea PSD pentru un nou mandat, i-a transmis contracandidatului său de la PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, că administraţia judeţeană nu se conduce ca un ocol silvic.
Mîrza a făcut referire astfel la activitatea pe care Gheorghe Flutur a avut-o în silvicultură.
„Judeţul şi administraţia judeţeană nu este ca un ocol silvic, sau o brigadă silvică, unde vinzi copacii şi primeşti banii, uneori cu chitanţă, iar altă dată fără. Administraţia presupune o muncă foarte complexă şi elaborată. În administraţie trebuie să te ocupi de la cele mai mici lucruri, care au importanţă pentru cetăţean, până la lucruri de mare complexitate, cum ar fi activitatea de protecţie socială, dezvoltarea aeroportului, reabilitarea drumurilor, construcţia de poduri, sau de activitatea culturală”, a subliniat Gavril Mîrza.
Preşedintele CJ Suceava „îl linişteşte” pe Gheorghe Flutur
Şeful administraţiei judeţene din Suceava, Gavril Mîrza, a ţinut „să-l liniştească” pe liderul PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, după ce acesta l-a avertizat că riscă să ia ţeapă de la aşa-zişii investitori americani de la compania AMNYC Group Corporation, care vor să modernizeze aeroportul Ştefan cel Mare, şi să investească în crearea unei zone economice în apropierea Centrului Economic Bucovina.
„Fără să-l consult pe domnul Flutur, care nu are o viziune şi nici o strategie pentru dezvoltarea aeroportului, ţin să-i transmit acestuia că am fost întotdeauna extrem de prudenţi atunci când este vorba despre patrimoniul judeţului. Şi îmi aduc aminte că au fost reprezentanţi ai unor firme care veneau să dea ţepe, şi care au fost reţinuţi de organele de poliţie şi au fost cercetaţi. În nici un caz nu ne vom hazarda, nu vom angaja patrimoniul şi nu vom încălca legislaţia românească”, a precizat Mîrza.
El a adăugat că în cazul colaborărilor anunţate cu firma AMNYC Group, acestea vor deveni certe doar după ce se va face evaluarea patrimoniului Aeroportului, de către o firmă specializată, şi după ce se va stabili în mod clar valoarea investiţiei pe care vor să o realizeze partenerii americani.
„Doar în mintea unor oameni răutăcioşi, la care în afară de o critică distructivă nu am văzut nici o idee valoroasă, pot să existe scenariile prezentate de ei”, a mai spus preşedintele CJ Suceava.
Mîrza explică celor de la PD-L cum se promovează proiectele de dezvoltare
Pe de altă parte, Gavril Mîrza a ţinut să le explice democrat liberalilor modul în care se promovează proiectele de dezvoltare a judeţului, precum şi cum au fost realizate o serie de proiecte aflate în derulare.
În condiţiile în care cei de la PD-L au reclamat lipsa unei strategii de dezvoltare durabilă a judeţului, Gavril Mîrza a ţinut să le transmită acestora că în prima şedinţă a Consiliului Judeţean va fi supusă spre aprobare strategia de dezvoltare economico-socială a judeţului, care va fi parte integrantă din strategia de dezvoltare a Regiunii Nord Est şi a întregii ţări.
El a precizat că nici un proiect care urmează a fi promovat prin Programul Operaţional Regional sau prin Fondul de Dezvoltare Rurală nu va fi analizat de forurile competente dacă nu face parte din strategia de dezvoltare judeţeană, regională şi naţională.
„În ce ne priveşte, noi ştim să ne facem lecţiile şi programele, şi nu bâjbâim precum face Gheorghe Flutur, cu tot felul de amatorisme, ajungând să spună că măreşte şi pensia oamenilor”, a precizat preşedintele CJ Suceava.
Democrat liberalii sunt sfătuiţi să pună mâna pe carte
Nu în ultimul rând, Gavril Mîrza a subliniat că acuzaţiile aduse de PD-L cu privire la contractarea unui credit pentru realizarea proiectului „Suceava – Utilităţi şi mediu” sunt nefondate.
Mai mult, el le-a transmis celor de la PD-L „să pună mâna pe carte” sau să înveţe din experienţa altor regiuni din Europa sau România, care au folosit credite sau emisiuni de obligaţiuni pentru a realiza proiecte de dezvoltare.
„Ei spun acum că nu am folosit fonduri europene pentru a trage gaz metan în localităţi. În 2001, când s-a dat demarat acest proiect, România nu era membră a Uniunii Europene. Judecata trebuie să o facem la timpul când s-au produs lucrurile. Cum poţi să acuzi azi, în 2008, că nu foloseşti fondurile europene pentru un proiect care a demarat în 2001.
Oricum, nici azi fondurile europene nu sunt deblocate, şi numai într-o minte care cuprinde numai rea intenţie şi soluţii negative poţi să găseşti o asemenea gândire”, a mai precizat Gavril Mîrza.
(16 mai 2008, 11:18:16
CORUPTZILOR!!!!!!!!!!!!!!!!