Candidatul PD-L la preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, l-a avertizat, marţi, “amical” pe rivalul său Gavril Mîrza, preşedintele în exerciţiu al Consiliului Judeţean, că riscă să ia ţeapă de la aşa-zişii investitori americani care vor să modernizeze aeroportul Ştefan cel Mare.
Astfel, Flutur a declarat, într-o conferinţă de presă, că a făcut unele investigaţii în legătură cu firma americană care s-a anunţat interesată de aeroport şi rezultatele nu sunt liniştitoare.
Liderul PD-L a afirmat că se consideră dator să atragă atenţia „asupra acestei afaceri dubioase, prezentate cu surle şi trâmbiţe de actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava”.
„Având în vedere că la mijloc sunt atât instituţii publice, cât şi obiective strategice din judeţul Suceava, organele abilitate trebuie să cerceteze această pretinsă investiţie. Mai mult, îl sfătuim amical pe dl. Mîrza să refuze orice invitaţie de a părăsi ţara pentru a se întâlni cu aşa-zişii investitori, pentru a nu-şi încheia activitatea la Consiliul Judeţean în ruşine şi dezonoare, păcălit ca în celebra schemă a scrisorilor din Nigeria. Dacă d-lui Gorea i s-a spus ani de zile Gorea Nigerianu’, credem că, marşând cu o naivitate suspectă la oferta cusută cu aţă albă a unei firme fără nicio activitate, fără istoric şi fără potenţă financiară, există o mare probabilitate ca d-lui Mîrza să i se spună de acum înainte Mîrza Americanu’ sau, având în vedere persoanele implicate, Mîrza Chinezu’, în timp ce el va tot aştepta să se răstoarne căruţa cu bani la Suceava”, se arată într-un comunicat de presă remis de PD-L.
CJ, prins în mreje de un cocktail italiano-chinez-românesc
Gheorghe Flutur a arătat că, în urma unei analize efectuate de specialişti PD-L, s-a constatat că membri din board-ul firmei americane sunt agenţi imobiliari din SUA, că AMNYC Group Corporation ar putea fi „o mare ţeapă”, cu firme fantomă americano-chineze şi agenţi imobiliari prezentaţi ca investitori strategici.
În analiză se mai menţionează că firma nu oferă nici un fel de date statistice care să ilustreze anvergura acestor afaceri şi că nu există nici o menţiune despre plasarea de capital sau despre cele peste 200 de firme de pe piaţa internaţională, despre care în conferinţa de presă de la Suceava au spus că le gestionează afacerile.
Din cercetările efectuate de PD-L reiese că firmele menţionate sunt nesemnificative, mici firme înfiinţate în urmă cu 4-5 ani de cetăţeni cu nume de origine asiatică şi care nu par a avea nici un fel de activitate, sau în nici un caz una vizibilă.
„Nici una din firmele menţionate, în frunte cu grupul –mamă, AMNYC, nu sunt listate la bursă, nu figurează pe directoarele de companii relevante, nu apar în Yellow Pages, nu există ştiri în nici un ziar, cu excepţia celor sucevene care au anunţat investiţia, nu există nici o ştire pe Bloomberg News, pe LexisNexis sau pe alte portaluri de afaceri sau investiţii”, explică PD-L.
În această afacere, democrat liberalii apreciază că „este implicată în mod sigur o persoană de origine română, care a participat activ la selectarea şi ademenirea „victimei” (Consiliul Judeţean Suceava), dacă nu cumva această persoană are chiar conexiuni directe cu presupusa victimă, căci este greu de crezut că o astfel de istorie cusută cu aţă albă poate fi înghiţită cu atâta uşurinţă de oameni cu experienţă în administraţie, fără a face minime verificări, măcar pe Internet”.
PD-L proclamă alternanţa la Consiliul Judeţean şi continuitatea la Primăria Suceava
Pe de altă parte, senatorul Gheorghe Flutur apreciază că lipsa de alternanţă la putere în foarte multe judeţe din ţară este cauza stopării dezvoltării, arătând că în perioada 2000-2004 majoritatea consiliilor judeţene din ţară erau conduse de membri PSD, iar în mandatul 2004-2008 au rămas aproape 20.
„Foarte multe judeţe nu au avut alternanţă la putere”, a spus Gheorghe Flutur, menţionând că printre acestea se numără şi judeţul Suceava. Întrebat dacă alternanţa la putere ca motor al dezvoltării se aplică doar la CJ, nu şi la Primăria Suceava, Flutur a răspuns că la primărie alternanţa s-a făcut în 2004, iar acum este nevoie de continuitate.
Vicepreşedintele PD-L a mai spus că în multe oraşe din ţară PSD „face blat” în campania electorală, lansând candidaţi oficiali şi candidaţi “independenţi” foşti membri PSD.
“La Bucureşti, doctorul Oprescu este cu halat alb şi eşarfă roşie pe dedesubt. Aceeaşi situaţie este şi la Bacău şi la Târgovişte”, a spus Flutur, care consideră că „înţelegerile sunt tot mai vizibile”.
(14 mai 2008, 11:31:36