Preşedintele PD-L Suceava şi candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, consideră că obiectivul principal al administraţiei judeţene în următorii patru ani trebuie să fie atragerea de fonduri europene.
Flutur a spus că pentru a atrage aceste fonduri, CJ Suceava trebuie să promoveze proiecte viabile, care să fie corelate cu strategia de dezvoltare a judeţului.
„Trebuie să ne concentrăm pe atragerea fondurilor europene, cu atât mai mult, cu cât, până în anul 2013, România va primi 33 miliarde de euro de la Uniunea Europeană. Bătălia va fi pe proiecte, iar acestea trebuie să fie realizate astfel încât să răspundă nevoilor reale ale judeţului Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur.
Liderul PD-L Suceava consideră că până în prezent, judeţul Suceava nu are o strategie de dezvoltare concretă, cea existentă fiind adaptată după programul de guvernare.
Flutur a mai adăugat că în momentul de faţă problemele judeţului nu au fost ordonate în mod clar, astfel încât administraţia judeţeană să realizeze un plan de acţiune concret pentru rezolvarea lor.
„Acum avem parte de o dezvoltare pompieristică, şi din acest motiv PD-L va prezenta alegătorilor o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung, care va ţine cont de nevoile reale ale judeţului şi ale locuitorilor acestuia”, consideră Flutur.
Flutur susţine că Direcţia de Integrare Europeană este o „structură de simpozioane”
În opinia acestuia, actuala Direcţie de Integrare Europeană şi Sinteze din cadrul CJ Suceava reprezintă doar o „structură de simpozioane”, care nu a reuşit să demonstreze că poate să vină în sprijinul autorităţilor locale pentru a atrage fonduri europene.
Gheorghe Flutur susţine că această Direcţie de Integrare ar trebui să aibă puncte de lucru în mai multe zone ale judeţului, astfel încât să poată asigura o mai bună informare a autorităţilor privind modul în care pot să promoveze proiecte cu finanţare europeană.
„Bugetul Consiliului Judeţean şi al localităţilor trebuie gândit în funcţie de proiectele pe care le avem, în ordinea priorităţilor, astfel încât să putem asigura realizarea unor proiecte care să rezolve problemele cele mai importante. Iar personal consider că în tot acest proces de accesare a fondurilor europene trebuie să atragem alături de noi şi firmele de consultanţă, şi specialişti în promovarea de proiecte. Asta pentru ca atât autorităţile locale, cât şi persoanele fizice să poată accesa fonduri europene, iar Consiliul Judeţean să devină un partener în tot acest proces”, a mai spus Flutur.
Preşedintele PD-L Suceava consideră că pentru a putea asigura o dezvoltare reală a fiecărei localităţi din judeţ, conducerile acestora trebuie să stabilească o ordine a priorităţilor.
„PD-L a stabilit deja o ordine de priorităţi pentru dezvoltarea judeţului. Iar în oferta noastră electorală vor fi prezentate aceste priorităţi, precum şi modul în care vedem noi rezolvarea problemelor cu care se confruntă judeţul Suceava”, a încheiat Flutur.
( 9 mai 2008, 14:24:08
(..)Doar e foarte oportun a vina bani din vest in judet, nu-i asa? Campania trebuie platita!
Eu chiar vreau sa vad strategia de dezvoltare personala..aaaaaaa...pardon a judetului! Oare despre ce a fi vorba? Mertane la CJ? Wiskiane la Bucsoaia? Porci zburatori peste Cetate? Hmmmm.