La sfârşitul săptămânii trecute, Caravana Partidului Noua Generaţie, în frunte cu preşedintele filialei Suceava a partidului, a vizitat două comune din judeţ: Cornul Luncii şi Pătrăuţi. Ambele întâlniri cu alegătorii s-au bucurat de un real succes. Sâmbătă seara, locuitorii comunei Cornu Luncii au fost invitaţi la balul organizat la căminul cultural din localitate, unde a fost lansat oficial şi candidatul de primar al Partidului Noua Generaţie, în persoana doamnei Rariţa Negrea.
Ghiţă Ignătescu, candidat al PNG pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, a vorbit mulţimii adunate la bal, motivându-şi hotărârea de a intra în politică prin faptul că s-a săturat să stea deoparte şi să-i voteze pe alţii care promit multe şi nu fac nimic. Caravana Partidului Noua Generaţie a poposit duminică în mijlocul localnicilor din Pătrăuţi.
Candidatul pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Ghiţă Ignătescu, le-a făcut o promisiune celor câteva sute de cetăţeni care au fost prezenţi la întâlnire. El a spus că îl va aduce acolo şi pe preşedintele la nivel naţional, George Becali, după ce mulţimea i-a cerut acest lucru. Ignătecu a mai făcut o oprire şi în centrul satului, unde a dat mâna şi cu alţi locuitori ai Pătrăuţiului.
( 8 mai 2008, 18:28:46