Preşedintele PSD şi al Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, care candidează la un nou mandat în fruntea instituţiei, a criticat acţiunea democrat-liberalilor de a mărşălui prin municipiul Suceava la debutul campaniei electorale, fiind revoltat de modul în care liderul PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, contracandidatul său direct, a motivat oprirea coloanei la Consiliul Judeţean pentru a cânta „prohodul”.
Mîrza a constatat că debutul campaniei electorale a PD-L a fost neelegant, „ca să nu spun josnic sau foarte urât”, cu toate apelurile PSD la o campanie civilizată.
Ideea cu prohodul, a precizat Mîrza, dovedeşte lipsă de imaginaţie şi idei din partea democrat-liberalilor.
„PD-L-iştii dovedesc îngustimea gândirii şi lipsa totală de idei”
„Consider că pentru a face un marş nu îţi trebuie decât picioare sănătoase, iar prohodurile se fac după înmormântări. Poporul nu aşteaptă de la o formaţiune politică înmormântări şi prohoduri, ci idei, proiecte şi progres. Prin această manifestare dovedesc îngustimea gândirii şi lipsa totală de idei”, a spus preşedintele PSD Suceava.
Gavril Mîrza consideră că lui Flutur i se potriveşte foarte bine meseria de gropar. El a arătat că liderul democrat-liberal a îngropat proiecte SAPARD, amintind că în 2004, ca urmare a reclamaţiilor făcute la forurile europene, care în final s-au dovedit nefondate, primăriile care au avut proiecte în derulare au plătit dobânzi suplimentare la creditele contractate însumând 16-20 de miliarde de lei vechi.
„Acest lucru s-a datorat lui Flutur Gheorghe. Meseria de gropar îi place, pentru că după ce a omorât găinile ţării, le-a îngropat, transformând curţile locuitorilor din sudul ţării în crematorii. Şi-a exercitat şi în aceste condiţii meseria de gropar, iar statul român a fost păgubit cu peste 100 de milioane de euro, în condiţiile în care s-a făcut acea dezinfecţie şi s-au dat despăgubiri pentru găinile bătrânilor care au rămas fără acel ou pentru alimentaţia zilnică”, a menţionat liderul social democraţilor suceveni.
El a precizat că Flutur şi-a îngropat până şi propriul său mandat de ministru al agriculturii „pentru că nu a fost în stare să-l ducă până la capăt”.
„Oare nu se tem că îi bate Dumnezeu? Cred că o să-i bată electoratul pe 1 iunie”
Preşedintele PSD Suceava s-a referit şi la broşura scoasă de Gheorghe Flutur intitulată „raport către suceveni”, care prezintă realizările acestuia pentru judeţ în perioada de ministeriat, constatând că fostul ministru al agriculturii „îşi arogă merite pe care nu le are”.
„Am discutat cu vreo 3-4 persoane care au poze în broşurică cu fabricile lor de procesare realizate prin proiecte SAPARD şi spun că habar nu au ce înseamnă contribuţia lui Flutur Gheorghe la realizarea acelor proiecte. Oamenii şi-au depus proiectele la agenţia SAPARD şi, având proiecte bune, au fost promovate. Meritul este că apar acolo poze cu unul cu coasa (nr. Gheorghe Flutur), unul care pupă un viţel, unul cu câinele Brutus de lanţ. Dacă aceste poze fac bine şi aduc belşug sucevenilor, să le facă în continuare”, a spus Mîrza. Gavril Mîrza îl invită pe Flutur să facă publice faptele care au adus beneficii sucevenilor din perioadele cât a fost director al Direcţiei Silvice Suceava, senator sau ministru al agriculturii.
„El trebuie să se preocupe să îngroape mizeria din oraşele gospodărite de primari PD-L, să se ocupe de îngroparea ţevilor la timp, pentru că în ce mă priveşte, ca un creştin ortodox, ştiu că slujbe şi înmormântări fac preoţii, nu păcătoşi ca Flutur, Lungu sau Mîrza. Oare nu se tem că îi bate Dumnezeu? Cred că o să-i bată şi electoratul pe 1 iunie”, a încheiat Mîrza.
( 3 mai 2008, 11:28:26