Primul loc de pe buletinele de vot din judeţul Suceava va fi ocupat de PSD. Ordinea partidelor, alianţelor, uniunilor şi a candidaţilor independenţi a fost stabilită în cursul zilei de ieri în urma tragerii la sorţi organizată la Biroul Electoral Judeţean Suceava.
Potrivit prevederilor legale, primele locuri pe buletine a revenit partidelor parlamentare, după care, tot prin tragere la sorţi, s-a stabilit ordinea partidelor neparlamentare şi a candidaţilor independenţi.
Locul doi pe buletinele de vot va fi ocupat de UDMR, apoi PD-L, PC, PRM şi PNL. Trebuie spus că ordinea partidelor parlamentare pe buletinele de vot va fi aceeaşi la alegerile pentru preşedinţia CJ Suceava, pentru funcţiile de primar şi pentru cele de consilier judeţean şi consilier local.
De asemenea, în condiţiile în care UDMR nu are candidaţi pentru funcţiile de preşedinte al CJ Suceava, de primar şi pentru Consiliile Locale, ordinea pe buletinele de vot va fi aceeaşi, însă partidele de pe locurile 3-6 vor urca o poziţie.
În etapa a doua, BEJ Suceava a stabilit ordinea pe buletine a partidelor neparlamentare care au candidaţi pentru Consiliul Judeţean. Astfel, pe locul şapte de pe buletine se vor afla candidaţii PIN, urmaţi de PER, Partidul Verde, PNG-CD, PNDC, RO.AS. IT., Forţa Democrată, Partidul pentru Patrie, Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România, PNŢCD, PPPS şi Uniunea Ucrainenilor din România. Singurii candidaţi independenţi pentru Consiliul Judeţean Suceava vor ocupa ultimele două poziţii pe buletinele de vot, în ordinea depunerii candidaturilor, respectiv Cătălin Axinte, respectiv Nicolai Costrîş.
Ordinea pe buletine a candidaţilor pentru preşedinţia CJ
În aceste condiţii, pe buletinele de vot pentru alegerea preşedintelui CJ Suceava, ordinea candidaţilor va fi următoarea: Gavril Mîrza – PSD, Gheorghe Flutur – PD-L, Costel Ignătescu – PC, Stela Acatrinei – PRM, Tiberiu Prodan – PNL, Dan Acibotăriţă – Partidul Verde, Ghiţă Ignătescu – PNG-CD, Vasile Lupu – PNŢ-CD.
În ceea ce-i priveşte pe candidaţii partidelor parlamentare pentru Primăria Suceava, ordinea pe buletine va fi următoarea: Ovidiu Donţu – PSD, Ion Lungu – PDL, Petru Apetroaei – PC, Ilie Niţă – PRM şi Angela Zarojanu – PNL.
Nu în ultimul rând, trebuie precizat că ordinea pe buletinele de vot pentru candidaţii partidelor neparlamentare, în afara celor pentru preşedinţia CJ şi pentru funcţiile de consilier judeţean, va fi stabilită în urma tragerilor la sorţi organizate în fiecare circumscripţie electorală din judeţ.
( 2 mai 2008, 11:14:00