Primarul Sucevei, Ion Lungu, candidatul PD-L la un nou mandat, a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, programul democrat-liberal de administrare a municipiului în perioada 2008-2012, intitulat generic „Suceava-oraş de nivel european”.
Lungu a ţinut să precizeze din start că PD-L este primul partid care prezintă un asemenea program, scopul acestuia fiind aducerea municipiului reşedinţă de judeţ la standarde europene.
Programul, a spus Lungu, urmăreşte două obiective: tradiţie şi modernitate. Tradiţia se referă în primul rând la Cetatea de Scaun, la punerea în valoare a acestui important obiectiv turistic pentru care municipalitatea a demarat deja un proiect de reabilitare. Modernitatea vizează aducerea infrastructurii rutiere şi de utilităţi la standarde europene.
Dacă vor fi realizate aceste două obiective, a menţionat Lungu, vor fi atinse următoarele ţinte: Suceava-oraş turistic, Suceava-oraş industrial, Suceava- zonă metropolitană, Suceava-oraş comercial şi Suceava- oraş al generaţiilor viitoare.
„Avem de a face cu a doua modernizare a Sucevei”
„Vrem să realizăm o reindustrializare a Sucevei şi vreau să vă spun că tot mai mulţi oameni de afaceri de la firme mari sunt interesaţi să investească în domeniul industrial la Suceava, în ideea că este oraş de graniţă al Uniunii Europene şi poate să fie un cap de pod pentru firmele care vor să dezvolte activităţi în Ucraina şi celelalte ţări ex-sovietice. Vrem să facem o zonă metropolitană cu localităţile din jur. Chiar dacă Suceava e oraş de rangul doi şi nu poate realiza zonă metropolitană conform legii, putem să o facem pe o fundaţie care să se cheme zonă metropolitană în aşa fel încât să avem ca principale scopuri atragerea de investitori, realizarea de zone de agrement, realizarea de proiecte comune în transport, ecologie”, a declarat Lungu.
El a arătat că Suceava se dovedeşte a fi un oraş cu tradiţie comercială, lucru dovedit de numeroasele hypermarket-uri deschise în ultimul timp şi a precizat că municipalitatea a facilitat dezvoltarea unor astfel de afaceri.
Programul PD-L, a subliniat Lungu, are printre priorităţi investiţii masive în şcoli şi grădiniţe. Primarul consideră că prin punerea în practică a acestui program avem de a face cu a doua modernizare a Sucevei.
„Sunt trei provocări foarte mari pentru 2008-2012: fluidizarea circulaţiei rutiere, problemele de urbanism şi dezvoltarea zonei metropolitane”
Lungu a trecut în revistă principalele proiecte care vor aduce municipiul reşedinţă de judeţ la standarde europene. Este vorba de infrastructura rutieră, cu realizarea rutelor ocolitoare 1 şi 2 spre Botoşani şi spre Siret, reparaţii la străzi, construirea de parcări subterane, supraterane şi de reşedinţă în apropierea blocurilor, apoi de extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă potabilă şi canalizare prin programul ISPA, de reabilitare a sistemului de termoficare sau de realizarea unei gropi ecologice în zona comunei Moara şi dezafectarea şi închiderea gropii de gunoi din Suceava.
Lungu a mai amintit de realizarea noului spital de urgenţă, reabilitarea şi extinderea iluminatului public prin înlocuirea corpurilor de iluminat cu altele performante, construirea unui complex sportiv care să includă stadion, sală polivalentă, bazin de înot, terenuri de sport, construirea unui complex de afaceri în zona stadionului Areni care să cuprindă un hotel de minimum patru stele cu săli de conferinţe, modernizarea fostului cinema Modern şi transformarea lui într-o Casă a tinerilor şi studenţilor, realizarea Planului de Urbanism General şi a Planurilor Urbanistice Zonale.
Lungu a precizat că va susţine în continuare toate ramurile sportive din Suceava şi a promis că va duce echipa de fotbal FC Cetatea în prima divizie în doi ani de zile. „Sunt trei provocări foarte mari pentru 2008-2012, şi anume fluidizarea circulaţiei rutiere, problemele de urbanism şi dezvoltarea zonei metropolitane”, a subliniat primarul.
Lungu a mai spus că a realizat peste 90% din promisiunile cuprinse în programul cu care a câştigat primăria în 2004 şi a dat asigurări că va realiza acelaşi procent din programul cu care va candida la alegerile de luna viitoare.
( 2 mai 2008, 11:29:58