Democrat liberalii suceveni îi asigură pe cei care le vor da votul la alegerile locale din data de 1 iunie că senatorul de Suceava Gheorghe Flutur are prima şansă pentru câştigarea preşedinţiei Consiliului Judeţean şi că acesta nu va renunţa la funcţie, dacă o va câştiga. „Domnul Flutur va câştiga preşedinţia CJ, va fi prim-ministrul acestui judeţ, iar primarii din judeţ vor fi vicepremierii domnului Flutur”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, deputatul PD-L de Suceava Dumitru Pardău.
Totodată, acesta a apreciat că a sesizat în discursul public al principalului contracandidat al lui Flutur, Gavril Mîrza, de la PSD, accente de teamă, coroborate cu recunoaşterea, din partea sa, că PD-L va fi partidul care va câştiga şi alegerile generale din toamnă şi va da viitorul guvern.
Pardău crede că pe Mîrza nu-l cunoaşte lumea în judeţ
„Am sesizat că domnul Gavril Mîrza recunoaşte că PD-L va face guvern. Este îngrijorat că domnul Flutur va primi încă o dată o demnitate în guvern, este îngrijorat că populaţia judeţului Suceava nu-l cunoaşte şi a început să pună peste tot în judeţ poze cu persoana lui. Domnul Gavril Mîrza, după 16 ani, se află în acest moment critic în care realizează că nu-l cunoaşte populaţia judeţului Suceava. Vreau să-l asigur că pentru Gheorghe Flutur cea mai mare demnitate o reprezintă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava. Ştim că, şi atunci când a fost ministru în Guvernul României, domnul Gheorghe Flutur a fost foarte interesat să rezolve problemele judeţului Suceava”, a afirmat deputatul Pardău.
Întrebat dacă preşedinţia Consiliului Judeţean este cea mai înaltă demnitate pe care o poate avea, în viitoarea legislatură, fostul ministru al Agriculturii Gheorghe Flutur, Pardău a răspuns că „este cea mai mare demnitate pe care consideră domnul Flutur că o are, ca o obligaţie faţă de locuitorii judeţului Suceava”.
(22 apr 2008, 11:57:32