În cursul zilelor de sâmbăta şi duminică, o parte din membrii Biroului Judeţean al PD-L şi preşedintele Gheorghe Flutur au participat la lansările de candidaţi din comunele Horodnicul de Jos, Gălăneşti şi Putna.
În fiecare comună au fost prezente peste 200 de persoane la aceste întâlniri şi temele discutate au vizat nemulţumirile curente şi direcţiile de dezvoltare ale fiecărei comunităţi în parte.
Astfel, la Horodnicul de Jos oamenii s-au declarat mulţumiţi de realizarea abatorului „Killer” prin programul „Fermierul” care, pe lângă faptul că le-a oferit locuri de muncă, a rezolvat pentru mai multe judeţe problema sacrificării animalelor.
La Gălăneşti, unde tot prin programul “Fermierul” s-a realizat o fabrică de lapte, tinerii s-au arătat interesaţi să acceseze programe europene care finanţează investiţii legate de procesarea industrială a cartofilor.
În comuna Putna oamenii sunt nemulţumiţi de drumurile neasfaltate şi de faptul că actualul primar, în loc să pietruiască drumurile, acuza populaţia că fura aceste pietre. Nici până în momentul de faţă nu a fost pietruit drumul de la Gura Putnei, aprobat încă din 2006 de către ministrul Gheorghe Flutur.
S-au purtat discuţii asupra dezvoltării turismului ecumenic, soluţia optimă fiind introducerea Putnei într-un circuit turistic legat de Moldoviţa şi Suceviţa.
(21 apr 2008, 15:44:36