Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Băişanu, a anunţat că va organiza un concurs pentru ocuparea a trei posturi din viitoarea cancelarie a prefectului. Băişanu a precizat că îşi doreşte ca în structura cabinetului său propriu să aibă profesionişti, de preferat tineri, fiind disponibile două funcţii de consilier personal şi una de director de cabinet.
Alexandru Băişanu a declarat că cei interesaţi de aceste posturi îşi pot depune dosarele la Prefectura Suceava până marţi, 22 aprilie a.c., ora 16:00.
„Nu vreau să numesc eu persoanele care vor ocupa aceste funcţii. Vreau să organizez un concurs, astfel încât posturile disponibile să fie ocupate de profesionişti. Vreau să am alături de mine tineri, cu o viziune nouă şi realistă asupra dezvoltării judeţului”, a subliniat Băişanu.
Prefectul judeţului a spus că pentru funcţia de director de cabinet caută un jurist sau un economist, specialişti în aceste domenii de activitate. De asemenea, pentru unul din posturile de consilier personal, Alexandru Băişanu a spus că îşi doreşte un specialist în atragerea de fonduri europene.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea post de consilier, cel care ar urma să-l ocupe ar trebui să fie sociolog sau politolog, urmând ca atribuţiile acestuia să fie legate de relaţiile cu presa şi de promovarea imaginii Prefecturii.
(19 apr 2008, 12:02:52
si restul personalului la fel!
si numai d-ta munceai si erai fff constiincios domnule basanu?
cam asta inteleg din declaratiile dv.
aveti grija ca vin alegerile!
si toate informatiile utile dv. le veti lua de la salariatii dv.
sper sa va dea ce trebuie
succes