Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNG, Ghiţă Ignătescu, a atras atenţia autorităţilor judeţene că starea Drumului Naţional 17, din apropierea pasarelei din Şcheia, afectează activitatea firmelor de pe platforma industrială din această comună.
Ignătescu a solicitat Prefecturii, dar şi Companiei de Drumuri Naţionale să dispună luarea unor măsuri urgente în vederea reabilitării drumului de intrare în municipiul Suceava.
„Este o situaţie jalnică, un adevărat dezastru. Dacă nu se face ceva, este posibil ca majoritatea firmelor din zona industrială Şcheia să dea faliment. Şi asta pentru că nimeni nu face nimic pentru a reabilita porţiunea de drum naţional aflată în zona pasarelei din Şcheia”, a declarat preşedintele PNG Suceava.
Ignătescu a spus că din cauza stării „dezastruoase” a DN 17, firmele din Şcheia sunt în imposibilitatea de a se mai aproviziona cu materie primă sau cu mărfuri, sau de a-şi desface produsele. Mai mult, spune el, o mare parte dintre firmele respective îşi pierd clienţii, în condiţiile în care aceştia refuză să se mai deplaseze cu maşinile în zona respectivă.
„Să ajungi din Suceava şi până în Şcheia, în zona industrială, este un adevărat calvar. Este o pată neagră pentru municipiul Suceava, pentru că această intrare este distrusă în totalitate, şi mai mult, atunci când plouă se formează adevărate piscine. Ne lăudăm că suntem un oraş european, dar avem impresia că din cauza acestei porţiuni de drum parcă suntem undeva în Africa”, a mai spus Ghiţă Ignătescu.
El a arătat că în urma ploilor din ultimele zile, drumul care trece pe sub pasarele din Şcheia a fost impracticabil, constituind o adevărată capcană pentru maşinile care tranzitau această zonă.
( 8 apr 2008, 12:25:15