PSD Suceava, prin vocea liderului judeţean, Gavril Mîrza, declară ziua de 1 aprilie „ziua PD-L-ului, ziua mincinoşilor, sărbătoare cu cruce portocalie”.
Mîrza a dezavuat atacurile pe care democrat-liberalii şi liderul lor judeţean, senatorul Gheorghe Flutur, le-a declanşat asupra sa şi a partidului său, constatând că „ei şi-au făcut un mod de viaţă din a mă denigra şi a denigra tot ce am muncit pentru binele sucevenilor”.
Liderul social-democrat consideră că modul în care acţionează demonstrează că PD-L „este un partid în derivă, iar cârmaciul este disperat de situaţia în care se află”.
„Este disperat şi de faptul că în ultima vreme, prin localităţile pe unde trece ca un adevărat turist este huiduit de oameni. Văd că se încearcă din nou a se vinde iluzii populaţiei din judeţul Suceava, lucru pe care-l făcea şi cu patru ani în urmă, când făcea notariate săteşti, tribunale ale pământului, pieţe angros şi ele sunt pe marginea şanţului sau cadastru gratuit”, a spus Mîrza.
Mîrza îi recomandă lui Flutur se facă agent de turism
Preşedintele PSD Suceava a criticat proiectul lansat de Flutur intitulat generic „Athos-ul din Carpaţi”, proiect prin care se urmăreşte promovarea turismului monahal.
Mîrza i-a amintit lui Flutur că un asemenea proiect nu poate fi pus în practică decât de agenţii de turism şi i-a recomandat să se lase de politică şi să intre în domeniul turismului pentru a-şi implementa ideile.
„Este bine ştiut că un Consiliu Judeţean, conform legii, poate să sprijine turismul, dar nu se poate implica direct. Acest lucru îl fac agenţii economici. Cred că mai bine i-ar sta ca agent economic în turism şi s-ar lăsa de politică în asemenea condiţii. În afară de a vinde iluzii, nu s-a văzut nimic în spatele acestui om care se cheamă Gheorghe Flutur, nici în cei opt ani de când e senator, nici în cei trei ani de ministru, nici în cei patru ani de director al Direcţiei Silvice, când nu a fost în stare să termine nici podul de la Vîrvata”, a spus Mîrza.
Fără atacuri până după Paşti
Liderul judeţean al social-democraţilor este supărat că democrat-liberalii lovesc fără motiv în proiectul „Utilităţi şi mediu la standarde europene”, al cărui titular este Consiliul Judeţean, şi se întreabă ce ar fi făcut dacă acest proiect nu ar fi existat.
„Despre ce ar fi vorbit ei dacă nu era acest proiect? Ar fi recunoscut vreunul din ei că a răsturnat patru maşini, ar fi recunoscut vreunul din ei că nu a făcut nimic de când este parlamentar în afară de prezenţa pe media? Nu a văzut nimeni nici o faptă pozitivă pentru locuitorii judeţului”, a precizat Mîrza.
El a menţionat că până după Paşti nu va mai face nici o declaraţie împotriva PD-L-ului şi sugerează democrat-liberalilor să adopte o atitudine similară.
„Le solicit să facă acelaşi lucru din respect pentru poporul sucevean. Le solicit să fac acelaşi lucru dacă au un minim de bun simţ, de frică faţă de Dumnezeu şi de respect pentru populaţia judeţului”, a încheiat Mîrza.
( 2 apr 2008, 14:16:01
CUM POATE OVIDIU DONTU SA-SI DEMONSTREZE PROBITATEA MORALA, PENTRU FUNCTIA DE PRIMAR AL SUCEVEI LA CARE ASPIRA, ATAT TIMP CAT ESTE DIRECTORUL UNEI INSTITUTII, IN SPETA CAMERA DE COMERT SI INDUSTRIE SUCEAVA CARE DESFASOARA LICITATII TRUCATE DEDICATE CLIENTELEI DE PARTID SI CERSESTE BANI DE LA AGENTII ECONOMICI DIN JUDET CU PRETEXTUL DE A LE ASIGURA ACESTORA PREZENTA LA TOPUL FIRMELOR (AGENTI ECONOMICI CARE COTIZEAZA DE FRICA, EVIDENT). MAI MULT, PENTRU ACESTE LICITATII TRUCATE BURSA DE MARFURI SUCEAVA PERCEPE UN COMISION ILEGAL CONTRAR LEGII. TOTI AGENTII ECONOMICI POT CONFIRMA CELE SPUSE. MAI MULT, LA CAMERA DE COMERT EXISTA UN DEPARTAMENT JURIDIC, PLATIT DIN VENITURILE INSTITUTIEI, DEPARTAMENT CARE INSUMEAZA DE FAPT ANGAJATII FIRMEI DE CONSULTANTA DONTU & CO. NU VOTATI PSD-UL. E UN CA