Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, l-a acuzat pe primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, de atitudine duplicitară faţă de proiectul „Suceava – utilităţi şi mediu la standarde europene”.
Afirmaţia a fost făcută după ce Ion Lungu a declarat că „Utilităţi şi mediu” este o “mare risipă”, după ce a fost “de bună credinţă”, crezând că este benefic pentru municipiu.
De asemenea, Lungu a acuzat faptul că primăria Suceava plăteşte comisioane de risc de 2,5 miliarde de lei vechi pentru creditul contractat în vederea realizării proiectului „utilităţi şi mediu”.
În replică, Gavril Mîrza i-a solicitat primarului Sucevei să spună „când a fost serios şi sincer? Atunci când îmi declara că <Utilităţi şi mediu> este cel mai bun proiect, şi că un asemenea credit garantat de Guvern este o minunăţie şi ceva care se întâmplă foarte rar. El a apreciat inclusiv dobânda pe care trebuia să o plătim. Sau acum când spune că se retrage din proiect pentru că nu e bun”.
Suceava nu era inclusă în prima etapă a proiectului „Utilităţi şi mediu”
Şeful administraţiei judeţene a explicat că municipiul Suceava nu era inclus în prima etapă a proiectului de reabilitare a sistemului de termoficare.
Astfel, Mîrza a spus că în urma economiilor de aproape 25 milioane de euro rezultate după finalizarea licitaţiilor de execuţie a lucrărilor în Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, s-a decis ca acea sumă de bani să fie folosită şi pentru reabilitarea reţelelor de termoficare din Rădăuţi şi Suceava. Preşedintele CJ Suceava a mai adăugat că din totalul economiilor, aproximativ 14 milioane de euro au fost alocate pentru municipiul Rădăuţi, iar 10,8 milioane de euro pentru Suceava.
„Banii sunt în cont, şi dacă ei vor, îi virez către Primăria Suceava ca să-i gestioneze ei”, a subliniat Gavril Mîrza.
El a mai afirmat că pentru municipiul Suceava a fost finalizată licitaţia pentru execuţia lucrărilor, însă suma disponibilă nu este suficientă pentru modernizarea celor opt puncte termice prinse în proiect.
„S-a încheiat un contract de proiectare pentru 8 puncte termice. Însă când proiectantul a venit cu documentaţia a spus că în suma de 10,8 milioane de euro s-a încadrat cu 4 puncte termice. Noi i-am spus că are contract pe 8 puncte, şi de aici întreagă tevatură. Şi toată treaba stă blocată în această prevedere contractuală”, a mai spus Mîrza. Nu în ultimul rând, el a spus că în cel mai scurt timp intenţionează să discute cu primarul Ion Lungu în vederea găsirii unei soluţii pentru începerea lucrărilor de termoficare.
(28 mar 2008, 14:02:00