Omul de afaceri rădăuţean Romeo Marcu a fost lansat ieri-dimineaţă în calitatea de candidat PNG-CD pentru Primăria municipiului Rădăuţi. Economistul Romeo Marcu are 40 de ani, este căsătorit, are un copil şi administrează o afacere unde este asociat alături de soţia sa. Preşedintele PNG-CD Rădăuţi, Romeo Marcu, este membru PNG-CD din anul 2004 şi îndeplineşte şi funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţeane. La festivitatea de ieri au participat liderul organizaţiei judeţene, Dan Chiţu, şi prim-vicepreşedintele PNG-CD Suceava, Gheorghe Ignătescu.
Romeo Marcu este cel de-al şaptelea candidat înscris în cursa pentru fotoliul de primar al Rădăuţilor după reprezentanţii PSD, PRM, PD-L, PNL, PNT CD şi independentul Dorel Petru Crăciun.
(19 mar 2008, 11:58:29