Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Gavril Mîrza, acuză PD-L de campanie electorală „josnică” şi face în acelaşi timp un apel competitorilor politici la o campanie civilizată.
Mîrza a dat două exemple de campanie josnică care-i are în prim plan pe candidaţii PD-L la funcţia de primar, actualii primari ai comunelor Capu Câmpului şi Ciprian Porumbescu, foşti PSD.
Liderul PSD Suceava susţine că primarul din Capu Cîmpului, Gheorghe Cajvan, a lansat zvonul cum că nu mai dă ajutoare sociale la Legea 416 din cauză că nu mai primeşte fonduri de la Consiliul Judeţean de când a plecat din PSD, ca represalii la gestul său.
„Fac public pentru ca oamenii să afle că este o minciună, este o mizerie. Nu este adevărat că fondurile nu au fost repartizate şi dânsul nu dispune de bani. Are fonduri. Îi atrag atenţia că, dacă va continua cu asemenea lucruri, va avea şi consecinţe de altă natură”, a declarat Mîrza.
Cu „forţa” de convingere
Legat de primarul din Ciprian Porumbescu, Dumitru Nimiţan, preşedintele PSD Suceava afirmă că foloseşte forţa în tentativa sa de a-i convinge pe social democraţii din comună să treacă la PD-L.
Mîrza a dat exemplul unui bătrân care ar fi fost bruscat de primar când a auzit că nu vrea să părăsească PSD.
„Primarul este deranjat de faptul că nu-l urmează toţi membrii PSD la PD-L. El l-a întâlnit pe un cetăţean de 70 de ani, care este cu convingeri PSD-iste, pe care l-a lovit în plină faţă, de a căzut jos. Vă dau doar iniţialele bătrânului, M.V. Astfel de comportamente cred că sunt de domeniul trecutului. Cred că asemenea oameni nu au ce căuta în competiţiile electorale, nu au ce căuta în fruntea localităţii. Sau poate primesc o altă educaţie, pentru că atât timp cât a fost la noi, nu a avut asemenea manifestări. Primarul este disperat, pentru că şi-a dat seama că pierde electorat. Fac apel să se revină la normal şi toţi competitorii să se manifeste civilizat”, a mai spus Mîrza.
(13 mar 2008, 12:21:06