Afirmaţiile vicepreşedintelui organizaţiei judeţene a PD-L, Niculai Barbă, potrivit cărora liderul judeţean al PSD, Gavril Mîrza, ar fi decepţionat şi supărat din cauză că nu este primit în „echipa câştigătoare” adică în PD-L, i-a determinat pe social-democraţi să apeleze la memorie.
Secretarul organizaţiei judeţene a PSD, Ovidiu Milici, a declarat că Barbă îşi arată „frustrările” vizavi de PSD şi aruncă pe piaţă afirmaţii „care mai de care mai fantasmagorice şi mai trăsnite” la adresa PSD şi a liderilor săi din cauză că i s-a refuzat înscrierea în formaţiunea social-democrată.
Milici a amintit de faptul că Niculai Barbă a solicitat să intre în PSD în anul 2003, fiind refuzat „în nenumărate rânduri”. El a precizat că Barbă a apelat la un moment dat la actualul adjunct al ASP Suceava, doctorul Alexandru Lăzăreanu, pentru a-i facilita înscrierea în PSD, în zadar însă.
„Domnul Barbă nu a fost primit în PSD din cauza caracterului său duplicitar”
„Noi am făcut o promisiune domnului Niculai Barbă cu ceva timp în urmă, că dacă va mai continua cu atacurile nejustificate şi nefondate la adresa PSD şi a liderilor acestora, o să facem public circumstanţele în care domnia sa şi-a manifestat dragostea şi ataşamentul faţă de PSD, mai exact în anul 2003. Considerăm că în bătălia politică trebuie dată dovadă de decenţă, dar se pare că decenţa şi cu domnul Barbă nu au nimic în comun, şi vreau să spun că fostul ApR-ist, fostul social-democrat, şi actualul PD-L-ist domnul Niculai Barbă, în 2003, dorind cu ardoare să devină membru PSD şi fiind refuzat în nenumărate rânduri, a apelat la domnul Alexandru Lăzăreanu pentru a-i facilita înscrierea în PSD. Sugestia domnului Lăzăreanu a fost analizată de conducerea de la acea vreme şi s-a considerat că, din cauza caracterului duplicitar al domnului Barbă, acesta nu poate fi primit în PSD”, a relatat Milici.Acesta le recomandă celor din PD-L Suceava să testeze cu maximă seriozitate sinceritatea lui Niculai Barbă, precum şi „limitele decenţei şi ale ridicolului şi, pe viitor, dacă-i mai furnizează teme pentru a ieşi în faţa opiniei publice, aceste teme rugăm să fie cât de cât credibile”.