Vicepreşedintele PD-L, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur, a acuzat, ieri, fiscalitatea excesivă impusă de Guvernul Tăriceanu şi a apreciat că acest model de guvernare nu este, nici pe departe, unul liberal.
Flutur a declarat, în conferinţă de presă, că PNL nu mai reprezintă clasa de mijloc şi că „a căzut prizonier al stângii”, prin introducerea a cât mai multe taxe, subliniind că în România sunt 400 de taxe.
„Avem o problemă periculoasă în ceea ce priveşte fiscalitatea. PNL şi Guvernul PNL-ist arată astăzi că nu mai reprezintă clasa de mijloc din România. Prin fiscalitatea exagerată pe care o practică, prin mărirea numărului de taxe, acest partid a căzut prizonier al stângii. Pornisem bine în 2005, cu acea cotă unică de impozitare, dar inventează în fiecare zi câte o taxă. Din inventarierea pe care noi am făcut-o, acest guvern este Guvernul <Ziua şi taxa>. Avem peste 400 de taxe în momentul de faţă, mai mult decât zilele dintr-un an”, a declarat Gheorghe Flutur.
În opinia sa, PNL ar putea folosi „PNL-taxă pe orice” drept slogan de campanie electorală.
„A pune impozite şi pe umbra de la balcon nu înseamnă politică liberală”, a spus Flutur, concluzionând că „este trist şi dureros pentru fiecare dintre noi, dar asta este realitatea; un guvern liberal trebuie să relanseze economia, să reducă taxele, nu să adauge aceste poveri care nu mai sunt de suportat”.
(23 feb 2008, 15:56:35