Fiica preşedintelui Traian Băsescu, Elena, va veni, duminică, la Suceava, în cadrul turneului electoral pe care îl face la organizaţiile de tineret ale PD-L din ţară. Deşi nu are contracandidat la funcţia pe care şi-o doreşte, cea de secretar general al OTPDL, Elena Băsescu va veni să ia pulsul organizaţiei de la Suceava şi să-i solicite sprijinul la Congresul OTPDL.
Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat că şi tinerii democrat-liberali suceveni vor avea un candidat în Biroul Naţional, pe fostul consilier judeţean PNL Marius Vătavu. Fiica cea mică a preşedintelui României se va întâlni cu colegii săi suceveni duminică după amiază, la sediul PD-L.
La funcţia de secretar general al OTPDL şi-a anunţat intenţia de a candida şi un al tânăr, Bogdan Boza, dar acesta nu are încă avizul organizaţiei din care face parte. Singura care a obţinut acest aviz este Elena Băsescu. La preşedinţia OTPDL este tot un singur candidat, europarlamentarul Monica Ridzi, după ce contracandidatul ei, Ştefan Pirpiliu, s-a retras din motive personale. Cele două şi-au anunţat susţinere reciprocă la funcţiile la care candidează. Conducerea PD-L a decis să organizeze alegerile Organizaţiei de Tineret a partidului în zilele de 23 şi 24 februarie.
(16 feb 2008, 11:31:44