Preşedintele Consiliului Judeţean, Gavril Mîrza, l-a luat la mişto pe prim-vicepreşedintele organizaţiei municipale Suceava a PD-L , doctorul Cristian Irimie, după ce acesta a declarat că are informaţii certe că „se fac presiuni” pentru ca Spitalul Judeţean să-şi dea acordul în vederea construirii unui supermarket în incinta sa şi că a cerut consilierilor judeţeni să explice care este avantajul ridicării complexului comercial.
Mîrza i-a cerut lui Irimie să-i spună când este de serviciu la balonul PD-L de lângă Casa Culturii din Suceava (aluzie la balonul electoral amplasat de PD-L în campania pentru euroalegeri) pentru a putea trimite consilierii judeţeni să stea la coadă ca să-i dea explicaţii.
„Domnia sa, cât a fost director de spital, nu a solicitat niciodată fonduri, că i se dădeau. Îi transmit şi îl rog să ne spună când e de serviciu lângă balonul PD-L-ului în faţa Casei Culturii, pentru că o stea la coadă consilierii judeţeni din toate partidele să-i dea explicaţii. Doar să ne transmită programul domniei sale la balon”, a declarat ironic Mîrza.
De menţionat că încă de anul trecut, reprezentanţi ai companiei care are în proprietate lanţul de hipermarket-uri Plus a făcut o ofertă autorităţilor locale şi judeţene, de a construi un bloc de garsoniere pentru medici, la schimb cu concesionarea unei suprafeţe de teren în curtea spitalului, pentru a ridica un magazin Plus.
( 7 feb 2008, 11:12:24