Liberal democraţii care vor să acceadă în partid şi să se regăsească pe listele de candidaţi la alegerile locale şi, ulterior, la generale, trebuie să se arate extrem de critici la adresa PSD.
Preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, la Plus TV, în emisiunea “Între + /-“ realizată de Tiberiu Avram, că la nivelul partidului său au fost stabilite criterii extreme de clare pentru aprecierea performanţei politice, printre acestea numărându-se capacitatea “de a monitoriza puterea şi combativitatea la PSD”.
“Avem nevoie de voci care să dovedească faptul că suntem partid de opoziţie. PD-L va arunca în bătălie cei mai eficienţi oameni ca să câştige preşedinţia Consiliului Judeţean şi jumătate din primăriile din judeţ”, a afirmat Flutur.
Întrebat de realizator cine vor fi candidaţii cu care PD-L vrea să obţină preşedinţia CJ, senatorul a spus că procesul de evaluare încă nu a fost finalizat pentru că “întâi trebuie să ne legitimăm la noi acasă cele mai eficiente forţe pentru a-l trimite pe Gavril Mîrza în opoziţie”.
De asemenea, un loc eligibil pe listele parlamentare la alegerile generale depinde de performanţa obţinută de aspirant în zona electorală repartizată, la alegerile locale.
Disciplina de partid trebuie respectată
Un alt criteriu de apreciere este respectarea disciplinei impusă în partid şi exprimarea unor eventuale nemulţumiri doar în cadrul organizaţiei.
“Nu iese fiecare cum vrea, dezbaterile au loc numai în partid. Democraţia e bună, dar la un moment dat în executiv mergi cu lucruri ferme, hotărâte. PD-L este un partid cu un singur şef, pentru că s-a văzut că atunci când sunt mai mulţi şefi apar disputele”, a declarat parlamentarul sucevean, explicând de ce PD şi PLD s-au comasat şi nu au mers împreună într-o alianţă.
Gheorghe Flutur a mai spus că PD-L nu este deloc afectat de plecarea din partid a unor activişti democraţi, cu referire la Brînduşel Nichitean, poreclit “Tractoraşul”, şi a arătat că “PD-L este suficient de mecanizat ca să aibă tractoare inteligente”.
Democrat liberalii vor veni să ceară votul sucevenilor pentru a ajunge la guvernare şi “a moderniza România scoţând-o la muncă”.
“A venit timpul istoric al dreptei, România are nevoie de o mai bună organizare şi să încheie odată tranziţia. Tranziţia a însemnat pomeni electorale care încurajează nemunca, iar marii beneficiari ai tranziţiei au fost socialiştii lui Ion Iliescu. A ajuta săracii este foarte bine, dar a ajuta leneşii este devastator”, a mai spus liderul democrat liberal.
( 4 feb 2008, 13:04:21