Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, Angela Zarojanu, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că reprezentanţii PD-L în deliberativul local au politizat ultima şedinţă a Consiliului, în care s-a aprobat bugetul Sucevei pentru anul 2008.
Zarojanu, care este şi viceprimar al Sucevei, a făcut referire în special la consilierul Viorel Seredenciuc, care în timpul dezbaterilor a ţinut să aducă critici la adresa consilierilor judeţeni ai PNL, reclamând în acelaşi timp şi timpul prea scurt în care a fost adoptat bugetul judeţului pe 2008. Trebuie spus că aceste critici au fost aduse după ce doi dintre consilierii locali PD-L, Viorel Seredenciuc şi Niculai Barbă, au participat la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, în care a fost aprobat bugetul judeţului pentru anul 2008.
„Mi s-a părut total nepotrivită atitudinea consilierului local, fost PNL, fost PLD, actual PD-L, Aurel Seredenciuc, care s-a gândit că ar fi potrivit ca în şedinţa deliberativului local să atace consilierii judeţeni ai PNL. Spun asta pentru că această critică a fost adusă într-un loc total nepotrivit, Primăria Suceava, într-o şedinţă când se discutau problemele cetăţenilor”, a precizat Zarojanu.
„PD-L încearcă să ia locul PSD”
Liderul PNL Suceava consideră că prin astfel de acţiuni, PD-L încearcă să ia locul PSD în Consiliul Local, în special în ceea ce priveşte politizarea şedinţelor. Ea a subliniat că în momentul de faţă consilierii locali ai PSD Suceava au înţeles că trebuie să renunţe la discuţiile politice şi să se preocupe mai mult de problemele sucevenilor.
„De abia s-au liniştit consilierii PSD să nu mai politizeze şedinţele de Consiliu Local, şi au înţeles că trebuie să punem problemele cetăţenilor pe primul loc, şi au sărit cei de la viitorul PD-L, din dorinţa clară de a se face auziţi”, şi-a exprimat Angela Zarojanu nemulţumirea. Ea a adăugat că actualii consilieri PD-L puteau să se remarce în Consiliul Local Suceava în ultimii trei ani şi jumătate, însă iniţiativele şi proiectele acestora au lipsit cu desăvârşire.
„Ei încearcă să se bage în seamă. Dar suntem fericiţi că nu-i bagă în seamă nimeni”, a încheiat Zarojanu.
”Consilierii PD-L nu au învăţat nimic”
La rândul său, liderul consilierilor judeţeni ai PNL Suceava, Bogdan Cristache, a declarat că este surprins de acuzaţiile aduse de Viorel Seredenciuc, în condiţiile în care credea că acesta a venit la şedinţa deliberativului judeţean pentru a învăţa „ceva din maniera elegantă de aprobare a unui buget”. Cristache a făcut referire atât la Viorel Seredenciuc, cât şi la colegul acestuia de partid, Niculai Barbă.
„Am crezut că vor învăţa ceva după ce au participat la şedinţa de Consiliu Judeţean. Ei au stat cuminciori în spate, şi-au scos agendele şi au notat tot ce s-a discutat. Însă am constatat, prin acţiunea lor din Consiliu Local, că au fost degeaba şi nu au învăţat nimic”, spune Bogdan Cristache.
În aceste condiţii, el şi-a manifestat disponibilitatea de a primi agendele pe care cei doi şi-au notat discuţiile din cadrul CJ Suceava, pentru a le supune aprobării consilierilor judeţeni, ca şi procese verbale.
( 2 feb 2008, 11:20:14