Începerea urmării penale a opt foşti şi actuali miniştri, declanşată la aprobarea preşedintelui României, Traian Băsescu, este apreciată de PD-L Suceava drept “un gest de normalitate a preşedintelui, de încurajare a independenţei justiţiei”, dar şi o ocazie pentru acuzaţi de a-şi proba nevinovăţia.
Purtătorul de cuvânt al organizaţiei judeţene Suceava a PD-L, deputatul Romică Andreica, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că deşi “până la sentinţă există prezumţia de nevinovăţie, este o oportunitate pentru cei opt să-şi dovedească nevinovăţia”.
Astfel, după democrat-liberali, nu acuzatorii trebuie să probeze vinovăţia, ci cei acuzaţi trebuie să dovedească faptul că nu au săvârşit lucrurile de care sunt acuzaţi.
“Au ocazia să arate că sunt sau nu sunt vinovaţi”, a declarat Andreica.
Corupţie şi trădare
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public au primit, miercuri seara, cererea şi documentaţia prin care Traian Băsescu a solicitat declanşarea procedurilor pentru urmărirea penală a lui Adrian Năstase, fost prim-ministru al României, Miron Tudor Mitrea, fost ministru al lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei, Tudor Alexandru Chiuariu, fost ministru al justiţiei, Zsolt Nagy, fost ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Victor Babiuc, fost ministru al apărării naţionale, Nicolae Paul Anton Păcuraru, ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Ioan Codruţ Şereş, fost ministru al economiei şi comerţului, Decebal Traian Remeş, fost ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale.
Majoritatea sunt acuzaţi de corupţie, dar sunt şi două acuzaţii de trădare, în cazul lui Şereş şi al lui Nagy.
Preşedintele a declarat că aprobarea i-a fost solicitată de Direcţia Naţională Anticorupţie şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din perioada 11 septembrie - 8 octombrie 2007.
(18 ian 2008, 11:11:54