Schimbul săptămânal de mesaje dintre PSD şi PDL a ajuns la premii şi filme.
După ce social democraţii au inventat premiile Pinocchio şi Lingura de lemn pentru PD-L, democrat-liberalii le răspund cu titlul filmului lui Cristian Mungiu, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.
Astfel, purtătorul de cuvânt al PD-L Suceava, deputatul Romică Andreica, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că în judeţul nostru PSD va mai conduce 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, ceea ce ar corespunde cu data de 8 iunie, propusă de PD-L pentru alegerile locale.
Totodată, deputatul solicită PSD să nu mai ceară PD-L şi liderului acestui partid, senatorul Gheorghe Flutur, să-şi asume parţial guvernarea Alianţei D.A..
“PD-L şi Flutur nu mai sunt demult la guvernare, iar la investirea Cabinetului Tăriceanu 2, pe care PSD a votat-o, a votat şi pentru programul de guvernare al Alianţei D.A. după care Cabinetul Tăriceanu guvernează. Domnul Donţu s-a adresat greşit, nu PD-L trebuie să-şi asume guvernarea, ci altcineva”, a afirmat Andreica.
Acesta mai sfătuieşte PSD ca în privinţa regularizării cursurilor de apă din judeţul Suceava să-l consulte pe senatorul PNL Tiberiu Prodan, care ar fi solicitat şi obţinut suma de 150 de miliarde de lei vechi pentru regularizări de râuri, numai că nu din judeţul Suceava, ci din Iaşi şi Botoşani.
“PD-L a avut amendamente pentru râul Moldova, dar din cauza votului PSD din comisii amendamentele n-au trecut”, a mai spus deputatul sucevean.
(18 ian 2008, 11:07:44