Candidaţii PSD la funcţiile de primar vor fi lansaţi în cursa electorală în perioada 1-10 februarie, a anunţat preşedintele organizaţiei judeţene a partidului, Gavril Mîrza.
Mîrza a precizat că în prezent se lucrează la identificarea lor, un prim bilanţ în acest sens urmând să aibă loc mâine, în cadrul Biroului judeţean de conducere.
Liderul social democrat a menţionat că majoritatea primarilor PSD aflaţi în funcţie va mai candida cel mai probabil pentru un nou mandat la alegerile locale din vara acestui an.
„Suntem în perioada de pregătire a alegerilor locale în cadrul organizaţiilor de partid. Avem 81 de primari şi aproape toţi vor candida. Îmi place să cred că vor şi câştiga, dar totul depinde până la urmă de votul electoratului. Vom avea strategii separat pentru municipii şi oraşe şi separat pentru mediul rural. Lucrăm la strategii pe fiecare localitate, iar acestea comasate vor da strategia pe judeţ”, a spus Mîrza.
Amintim că recent PSD şi-a făcut cunoscute ţintele pentru alegerile locale din acest an: conducerea Consiliului Judeţean, 40-45% din mandatele de consilier judeţean şi cel puţin 70 de primării.
Gavril Mîrza, care se află la al treilea mandat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, a evitat să spună în mod direct dacă va mai candida sau nu pentru încă un altul, însă a declarat că „în mod cert conducerea Consiliului Judeţean va fi a PSD”.
Trebuie spus că la alegerile din 2004, PSD a câştigat 79 de primării, însă în prezent are primari în 81 de localităţi.
(17 ian 2008, 11:20:17