Parlamentarii suceveni au avut un an bun din punct de vedere financiar, atât cei de la putere, cât şi cei din opoziţie. Cu excepţia deputatului Dumitru Pardău, de la PD-L, care are în conturi cu 10.000 de euro mai puţin, ceilalţi şi-au sporit sau şi-au conservat averile.
Anul 2007 a fost unul prolific pentru firmele la care acţionari sunt doi deputaţi suceveni.
Conform declaraţiilor de interese postate pe site-ul Camerei Deputaţilor, dacă în 2006 valoarea acţiunilor pe care deputatul PNL Mihai Sandu le deţine la firma Gamaleasing SRL era de 1053 lei (10,535 miliarde de lei vechi), la sfârşitul anului trecut valoarea acestora s-a dublat, ajungând la 2208 lei (22,08 miliarde de lei vechi).
O creştere mai spectaculoasă a avut capitalul social de la firma Euro Consulting a deputatului minorităţii italiene, Mircea Grosaru. Dacă în 2006 avea la firmă 60.000 de acţiuni evaluate la 60.000 lei, în decembrie 2007 avea 900 de acţiuni cu o valoare de 900.000 milioane lei. Deputatul Grosaru a explicat această transformare prin aceea că acum legislaţia permite ca lucrările avute sau aflate în derulare să se considere drept aport de capital.
„De-a lungul anilor noi am avut peste 100 de dosare şi aşa se explică. Legea nr.254 din 2007 permite acest lucru”, a afirmat deputatul.
Deputatul Mihai Capră nu a putut fi contactat, ieri, pentru a ne spune modalitatea prin care şi-a dublat valoarea acţiunilor şi nici dacă împrumutul de 267.000 de euro, care apare în declaraţia sa de avere, a fost luat pentru firmă.
Din cei 12 deputaţi de Suceava, doar 7 şi-au actualizat declaraţiile de avere în 2007, în urma unor modificări apărute în situaţia averii lor. Mirela Adomnicăi, Eugen Bejinariu, Tudor Mohora, toţi de la PSD şi Aurel Olărean de la PD-L au declaraţiile din decembrie 2006, iar Leonida Lari din ianuarie 2006.
Bejinariu deschide topul parlamentarilor bogaţi
Cel mai bine plasat în topul parlamentarilor bogaţi rămâne deputatul PSD Eugen Bejinariu, a cărui avere depăşeşte un milion de euro. Numai în depozite, conturi curente, bijuterii, colecţii de artă şi mobilier deputatul sucevean are aproape 1 milion de euro.
La sfârşitul anului 2006, avea un motoscuter Yamaha, 1500 mp la Snagov, 480 mp în Bucureşti, casă din Bucureşti şi două locuri de parcare într-un garaj comun.
Eugen Bejinariu mai are icoane achiziţionate în perioada 1987-2005 în valoare de 2.500 euro, tablouri, litografii şi gravuri(1982-2005) estimate la 70.000 de euro, statuete, bibelouri, vase etc (1982-2005) în valoare de 25.000 de euro, mobilier de 28.000 de euro şi bijuterii de 8.500 euro.
În conturi curente şi depozite bancare deputatul avea la sfârşitul anului 2006 jumătate din sumele în dolari din anul precedent. Astfel, el deţine 36.405 dolari, 116.372 euro şi 15.082 lei.
Nu mai are acţiuni la Etno TV, dar a păstrat acţiunile la ERSTE Bank, evaluate la 606.333 euro.
Din datoria de 19.000 de euro pe care o avea la vicepreşedintele Grupului ROSAL, Eugen Proglof, Bejinariu mai are de plătit 9.000 de euro, şi mai are de onorat un contract de leasing de 61.779 euro.
Ca venituri, în bugetul lui Eugen Bejinariu au intrat indemnizaţia de la Camera Deputaţilor, 17.114 lei din dobânzi la depozite şi conturi curente, 47.901 lei din dividende şi 32.406 lei pensia de general în rezervă.
Pardău a tocat din conturi 10.000 de euro
Deputatul Dumitru Pardău de la PD-L are la dublu terenurile, casele, maşinile şi conturile. Pardău avea în ianuarie 2007 două parcele de teren în Vatra Dornei, două case în acelaşi oraş şi două maşini - un ARO 240 fabricat în 1977, achiziţionat în 2001 şi un Volvo fabricat în 2003, cumpărat în 2003. Mai are bijuterii cumpărate în perioada 1987-2005 în valoare de 11.500 euro.
Faţă de anul precedent, Dumitru Pardău are în conturi şi depozite cu 10.000 de dolari mai puţin, adică din cei 153.996 de dolari mai are 142.684 de dolari, dar are mai mult în lei şi euro. De la 55.993 lei a ajuns la 59.397 lei şi de la 10.344 de euro la 10.611 euro. Veniturile familiei se compun din indemnizaţia de la Camera Deputaţilor, de 42.750 lei şi din salariul soţiei.
Colegul său de partid Aurel Olărean are pe site declaraţia de avere din 20 decembrie 2006. Olărean are tot două terenuri şi două case, în Rădăuţi, un "set" donat, unul cumpărat, bijuterii de 15.000 de euro şi un depozit bancar de 36.000 de euro. Deputatul declară venituri din salariile soţiei, ale fiicei şi 4.061 lei din dividende, plus indemnizaţia de deputat de 42.781 lei.
Stan şi-a conservat averea
Deputatul PSD Ioan Stan avea, în noiembrie 2007, terenurile achiziţionate în anii trecuţi - 7.955 mp teren agricol la Mălini, 10.000 mp la Suceava, la Fălticeni 3600 mp şi la Spătăreşti 14.900 mp, tot intravilan, la care se adaugă alţi 4000 mp la Mălini.
În 2003 a cumpărat un apartament în Bucureşti, în 2005 pe al doilea. În Fălticeni mai are doar o casă. Are, de asemenea, un spaţiu comercial la Spătăreşti şi un apartament în Bucureşti, pe numele soţiei. La autoturisme figurează cu un Mercedes din 2002 şi un Daewoo din 1995, dar mai are şi o autobasculantă SRD, din 1985. Veniturile declarate pentru anul fiscal trecut sunt 42.870 lei indemnizaţia de deputat, la care se adaugă salariile soţiei, de la firmele familiei.
Tot la sfârşitul lunii decembrie a anului 2006, deputatul PSD Tudor Mohora avea două parcele de teren agricol de 0,1 şi 0,5 ha la Mogoşoaia, 0,1 ha teren intravilan în judeţul Vîlcea, 0,23 ha teren intravilan la Pîrteştii de Jos, un apartament şi o casă în Bucureşti şi o casă de vacanţă în judeţul Vîlcea. Şi-a achiziţionat în leasing un Chevrolet Kalos. În conturi are 28.400 lei şi 7.067 euro. Veniturile realizate de familie au fost 42.781 lei indemnizaţia de deputat şi salariul de conferenţiar al soţiei, 350 lei pe an din închirierea apartamentului din bulevardul Magheru din Bucureşti. 297 lei mai aduce soţia din diverse expertize şi 759,8 lei drepturi de autor.
Grosaru a girat cu casa un împrumut de 170.000 euro
Deputatul Asociaţiei Italienilor din România Ro As It, Mircea Grosaru, are declaraţia de avere din octombrie 2007 şi menţionează un împrumut de 170.000 de euro.
Grosaru are un teren şi o casă pe strada Cernăuţi din municipiul Suceava, un autoturism Alfa Romeo din 1997, o Toyota RAV 4 din 2004 şi un apartament de 64 mp.
Familia Grosaru a achiziţionat un portret din sec.XVIII, estimat la 20.000 de euro.
După scandalul bijuteriilor furate soţiei dintr-o cameră de hotel, deputatul a rămas cu bijuterii de numai 5000 de euro, la jumătate faţă de cele avute în declaraţia precedentă. Nu a declarat conturi sau depozite bancare.
Pentru împrumutul bancar Grosaru spune că a girat cu casa şi cu apartamentul. „A fost un împrumut în două tranşe, mai întâi am luat bani ca să-mi cumpăr casa, apoi am avut nevoie de bani ca s-o renovez. Costă foarte mult”, a afirmat deputatul.
Celălalt deputat sucevean care reprezintă minorităţile naţionale, Longer Ghervazen, de la Uniunea Polonezilor din România Dom Polski, declara în iunie 2007 suprafaţa de 1,53 ha teren agricol, un apartament de 54 mp în Suceava, o casă în Cacica şi un Audi A4, an de fabricaţie 2002, achiziţionat în 2004. Veniturile pe care declară că le-a obţinut anul trecut sunt cele din indemnizaţia de deputat – 50.925 lei în 2006 şi 23.667 lei în prima jumătate a anului 2007, şi cele ale soţiei.
Petru Tărniceru are proprietăţi numai în Dorna
Deputatul PSD Petru Tărniceru şi-a declarat averea în noiembrie 2007. Are două parcele intravilan, o casă şi o casă de vacanţă, toate în Vatra Dornei. Din 2004, are o ipotecă la bancă de 3,5 miliarde de lei. Ca venituri a declarat salariul său de director la o societate comercială, de 12.216 lei, şi cel al soţiei, administrator la firmă, de 10.958 lei.
Ca şi în anii anteriori, nu declară indemnizaţia de la Camera Deputaţilor, ci numai salariile pe care le iau de la firma familiei el şi soţia sa.
În declaraţia liberalului Mihai Sandu Capră, faţă de anul precedent, apare un credit de 267.000 de euro şi încă un apartament în Suceava. El mai are 0,18 ha teren intravilan în Suceava, care s-a adăugat unei alte parcele de 0,5 ha, 12 ha teren agricol la Drăguşeni, un apartament în Suceava şi un autoturism Alfa Romeo, fabricat în 2000, achiziţionat în acelaşi an. Veniturile provin indemnizaţia de deputat şi din acţiunile de la două firme.
Cei mai modeşti deputaţi
Cei mai modeşti deputaţi sunt Mirela Adomnicăi, Leonida Lari şi Romică Andreica.
Leonida Lari Iorga are două "clădiri", deputatul neprecizînd în declaraţie dacă este vorba despre casă, apartament sau casă de vacanţă, şi venituri din indemnizaţia de deputat şi pensia soţului, pensionar de la Teatrul Naţional.
În declaraţia din decembrie 2006, reiese că Mirela Adomnicăi posedă 250 mp de teren agricol şi un apartament în Suceava, iar veniturile au fost realizate din indemnizaţia de deputat şi salariul soţului.
Deputatul Romică Andreica de la PD-L are un apartament de 48 mp şi o firmă. În 2006 a făcut un împrumut bancar scadent în acest an, de 28.000 lei. Veniturile familiei Andreica au fost compuse din indemnizaţia de parlamentar şi din salariul soţiei.
Senatorul Constantin Gheorghe şi-a vândut maşina
Faţă de anii precedenţi, senatorii au fost mult mai prompţi şi şi-au actualizat declaraţia de avere la sfârşitul lunii noiembrie sau la începutul lunii decembrie 2007.
Senatorul Constantin Gheorghe de la PD-L are un apartament şi o garsonieră în Suceava şi un apartament în Iaşi. Autoturismul Renault Laguna II, fabricat în 2002, l-a vândut cu 7.500 euro. Anul trecut a lichidat depozitele în valută, de 10.977 euro şi de 23,78 dolari şi a făcut două în lei, de câte 30.000 de lei. Ca venituri declară indemnizaţia de senator de 43.861 lei şi salariul soţiei.
Flutur are credite de 130.000 de lei
Senatorul independent Gheorghe Flutur are 1,95 ha teren extravilan în Gura Humorului, în intravilan 0,46 ha şi în Mănăstirea Humorului 0,1 ha în extravilan. Mai deţine două case în Gura Humorului, dar nu mai are garsoniera din Bucureşti. Are tot cele două autoturisme Audi primite anul trecut de la rudele sale din Germania. Pe lângă împrumutul de 100.000 de lei ( 1 miliard de lei vechi), a mai făcut unul, de 30.000 de lei, scadent în 2020. Anul trecut a avut venituri ca senator şi ministru, de circa 43.000 de lei şi din salariul soţiei.
Senatorul PSD Octav Cozmîncă are 0,5 ha teren intravilan la Talpa, un apartament în Bucureşti, o casă de vacanţă la Talpa, la care s-au adăugat moştenirea de 0,88 mp teren intravilan şi 4,61mp teren agricol, tot în judeţul Botoşani.
Mai are bijuterii în valoare de 2100 euro, obiecte de cult, icoane pe sticlă şi lemn, semnate şi nesemnate, moştenite şi cumpărate, în valoare de 4.700 de euro, tablouri cumpărate între 1987 -2005, de 14.500, obiecte decorative, statuete de bronz, ceramică şi lemn din 1980-2005, de 2800 euro.
Conturile curente în lei şi valută au crescut doar cu valoarea dobânzilor, având acum 1.303 euro, 5.337 dolari şi 128.750 lei. Veniturile încasate de Octav Cozmîncă provin doar din indemnizaţia de senator, de 52.956 lei.
Prodan a schimbat Matiz-ul pe VW Polo
Senatorul PNL Tiberiu Prodan are 31.668 mp teren agricol neproductiv şi 8.600 mp teren agricol în comuna Bistriţa, 8.900 mp teren agricol în Siret, 2700 mp teren (curte şi casă) din 1999, la Suceviţa, un apartament şi o casă în Siret, casă în comuna Bistriţa şi un spaţiu comercial la Suceviţa.
Mai are o Toyota Corola, iar Matiz-ul l-a schimbat cu un VW Polo. Dacă la începutul mandatului de senator avea în cont 18.000, în ianuarie 2006 mai avea 4500 euro, iar în decembrie 2007 avea doar 1.500 de euro.
Deţine acţiuni la BRD şi Bermas Suceava, în valoare de 40.000 de lei. Are două împrumuturi bancare, de 800 şi 10.000 de euro, primul scadent, în acest an iar cel de-al doilea în 2016.
Veniturile provin din indemnizaţia de senator – 42.781 lei, din veniturile soţiei şi 9000 de lei din activităţi agricole. A mai încasat dividende de 1800 lei.
( 8 ian 2008, 11:40:36