George Lefter, din Gura Humorului, aflat acum în York, unde este student în anul II, ne-a relatat care este situația în zona în care studiază: „York-ul a fost printre primele locații din Anglia unde a apărut coronavirusul. Au fost confirmate trei cazuri chiar la început, când coronavirusul nu era răspândit așa de mult în Europa. Erau trei tineri, care au fost duși foarte rapid în carantină, iar după aceea nu au mai apărut cazuri prin zonă și nici nu s-au luat măsuri foarte drastice. Până astăzi, cel puțin, Anglia nu a introdus măsuri foarte drastice, în comparație cu Irlanda sau Norvegia, expre exemplu. Nu au fost anulate cursurile, nici la școli, nici la universități, nu s-au închis muzeele. S-a introdus un număr special, 111, pentru cei care bănuiesc că ar avea coronavirus, dar s-au răspândit multe materiale informative pentru cei care bănuiesc că ar avea coronavirus și s-a sugerat ca oamenii să se autoizoleze în cazul în care au bănuieli că sunt bolnavi. S-a spus că urmează să se ia o nouă serie de măsuri, nu știm încă despre ce măsuri este vorba și când vor fi luate”.