Dan STRUTINSCHI

Funcționarea unui stat în parametri normali (nu "eșuat", ca România lui Klaus) înseamnă îndeplinirea unor politici economice, administrative, sociale, culturale etc. Într-o manieră satisfăcătoare și concomitent. Nimic nu poate fi ignorat sau neglijat pentru că se vor dezvolta tensiuni în societate, iar evoluția țării va avea de suferit. Fără a avea o abordare marxistă (în realitate, Marx a preluat teoria și a inclus-o în filozofia sa social-economică), marea majoritate a economiștilor consideră că o politică economică responsabilă este cheia unei dezvoltări sănătoase și de durată. Această politică trebuie să respecte normele de bune practici pe plan intern, dar mai ales extern, promovate de Organizația Mondială a Comerțului (WTO) și de agențiile internaționale specializate pe domenii de producție, servicii, comerț etc. Am ținut să amintesc acest lucru pentru că practica (care "ne omoară") ne demonstrează politici economice ale unor state în disprețul normelor internaționale, precum furt intelectual, folosirea licențelor de producție fără acordul proprietarului, copierea unor produse (falsuri) sau dezvoltarea unor capacități de producție în zone unde legile sunt "petice de hârtie". Pe lângă afectarea financiară a victimelor jafului (nu mă feresc de termen), aceste "haiducii" statale slăbesc investițiile în cercetare-dezvoltare (foarte scumpe și riscante) pe care actorii responsabili ai dezvoltării le fac. Iar în cele mai dese cazuri asistăm la jafuri statale organizate practicate de regimuri autoritare (dictaturi) care vor astăzi să recupereze rămânerile în urmă față de economiile sănătoase și dezvoltate din țările libere economic, social, cultural etc. Economia fostului URSS s-a bazat în domeniile de vârf (nu și în producția de votcă, unde sunt specialiști) pe "preluat" fără acord al licențelor, tehnologiilor și chiar șantajat personalul din producție pentru a divulga secrete de fabricație, atât în domeniul civil, cât mai ales în cel militar (prima armă nucleară sovietică este "rolul" unui furt). În zilele noastre, China este "liderul mondial" al jafului intelectual și tehnologic, urmată de alte țări cu ambiții mari, dar cu potențial intern redus (Coreea de Nord, Rusia, Iran etc.). Trebuie să recunoaștem că și actori economici din state democratice s-au pretat pe scară largă la o "inspirare" din rezultatele cercetării altora (Japonia în anii 60, 70, dar și "tigrii asiatici"), dar față de dictaturi, nu asistăm la o "politică economică de stat". Și România, până în 1990, a practicat spionajul economic, tehnologic și comercial.

Să vedem și alte zone ale politicii statale care trebuie urmărite de o conducere de stat responsabilă (avem?)! O politică socială (sau o formă "lărgită" a protecției sociale) este o prioritate pentru că neglijarea sa are, în statele democratice în primul rând, un potențial ridicat de nemulțumiri în societate (greve, marșuri, blocaje de rute de transport), urmate de turbulențe politice ("apă la moară" extremiștilor). Sunt necesare, mai ales în țările cu discriminarea minorităților sau a femeilor, o schimbare profundă și atragerea acestor segmente sociale pe piața muncii, dar și în viața publică. Altfel se pierde (constatăm și acum) un potențial uman imens! Deci o politică culturală modernă (nu mă refer la artă). Un subiect sensibil care, în lumea modernă, apare puternic este cel al politicii naționale în relația cu instituțiile religioase și membrii clerului. Cutumele și restricțiile diferitelor religii este bine să se armonizeze cu cerințele unui stat modern. Se întâmplă? Nu peste tot. Iar un segment al politicii statal-culturale trebuie să vizeze și această zonă.

Secolul al XXI-lea este cel al politicilor statale în toate domeniile menite întăririi libertăților cetățenești în condițiile unei dezvoltări economico-sociale sustenabile pe termen lung. Alternativa este dictatura și politica bunului plac al unor "bolnavi care conduc". Ce alegem??