Dan STRUTINSCHI

Am primit reproșuri și sunt mulțumit (am fost citit) că nu sunt prea înțeles de toți cititorii (?!) și că nu abordez temele la zi din societate. Am primit și sugestii să dau cu parul, dar am refuzat categoric un asemenea stil jurnalistic (inspirat din politică?!) pentru că prefer ironia, deși nu le pasă celor fără scrupule. Trebuie să spun că limbajul pe care îl folosesc este absolut accesibil inclusiv pentru absolvenți de studii primare (dar făcute pe bune), nu am puseuri de elitism (îmi repugnă) și până la urmă acesta este modul meu de a comunica. Așa vorbesc curent, nu doar scriu. Sunt crud dacă spun că nu mă simt vinovat că nu mă înțeleg unii? Îmi asum defectul. Referitor la abordarea temelor cotidiene care fac deliciul cititorilor (bombele zilei), mărturisesc că nu mă pasionează scandalul. Și nici nu vreau să iau pâinea celor care sunt angajați ai ziarelor. Eu aștept să se răcească știrea și, dacă are potențial de analiză sau miștocăreală, o abordez. În concluzie, nu scriu pentru popor. Mai ales pentru poporul ahtiat după scandaluri. Sunt bătrân și conservator.

Am și o nedumerire. Să scrii pentru popor (omul simplu, cum este numit de unii) înseamnă că ești adept al populismului. Pentru că este populism și în presă (molipsită de la politicieni), și într-un procent supărător de mare. Cel puțin pentru mine. Și asta în detrimentul unor investigații jurnalistice (când ați mai văzut așa ceva în mass-media locală?) a unor analize ale vieții economico-sociale făcute de specialiști (există, dar nu sunt solicitați) sau a poziționării ziariștilor față de derapajele puterii locale sau naționale (sunt din plin). Dar nu presa este cea mai vinovată de populism. El se manifestă peste tot, inclusiv în biserică, Doamne iartă-mă! Îngrijorătoare este calitatea presei, în primul rând, și nu abordarea populistă a realității cotidiene. Iar calitatea sa trebuie să rezoneze cu gradul de educație al cititorilor pentru a fi acceptată de cititori și a supraviețui astfel. Practic presa trebuie să se adapteze gradului de educație al cetățenilor. Eu nu am această obligație și nici nu cred că aș putea să-i fac față. Nu invidiez patronii de presă (locali) mai ales dacă nu au devenit slugi sau nu se pretează la șantaj mediatic. Finanțarea presei este o mare problemă în condițiile unei economii slabe (care nu are resurse de publicitate), ale unui apetit pentru lectură în picaj și ale dezinteresului cvasigeneral în ce privește viața cetății.

Este populist să susții că organul de presă (îmi place termenul la nebunie) este independent, cum se bat cu pumnul în piept toți reprezentanții mass-media? Consider că da. Și total neadevărat. Avem televiziuni de partid, ziare care atacă doar anumite subiecte sau persoane sau, în cel mai bun caz (independență?!?) mass-media suspect de tăcută. În țări democratice și cu presă care rezistă de peste 100 de ani, publicațiile și televiziunile își recunosc partizanatul. Nu este mai cinstit așa față de public? Eu zic că da. Și gradul de populism este între niște limite acceptabile.

Care este viitorul presei, în general, și al celei foarte ”populare” (populiste), în special? Presa scrisă va ceda încet și sigur locul celei online, televiziunilor și social media (m-am englezit și eu). Imaginea cititorului în fotoliu, cu ziarul în mână și cu o cafea alături va deveni istorie. Iar populismul își va găsi (și-a găsit deja) alte căi de răspândire în societate. Vor rezista publicațiile care tradițional au impus respect. Sau așa vreau eu să cred!