Dan STRUTINSCHI

O campanie intensă și copios finanțată din Est încearcă să ne demonstreze cât au fost de afectați cetățenii României (valabil și în alte state "foste", dar cu puțin succes) de schimbarea de regim din decembrie 1989. Se repetă obsedant că am pierdut fabrici și uzine care au aparținut "întregului popor", că "realizările" mărețe ale socialismului multilateral dezvoltat au fost iremediabil pierdute și cetățenii regretă că au ieșit în stradă împotriva lui Ceaușescu, un conducător înțelept, patriot și iubit de popor. A fost detronat de reprezentanți ticăloși ai "agenturilor străine", acum transformate în "oculta mondială"! Vreau să-i întreb pe nostalgici dacă până în 1990 se simțeau stăpâni pe fabricile, CAP-urile sau instituțiile în care munceau? Am fost și eu activ în câmpul muncii în acea perioadă și nu m-am simțit deloc stăpân, ci doar un salariat care era obligat să facă o muncă pentru a se întreține și de multe ori sub conducerea unor șefi numiți de partid ("forța politică conducătoare", conform statutului PCR) și care nu sclipeau de  profesionalism sau inteligență. Nu cred că doar eu am avut o baftă chioară în acea perioadă. Oare "poporul conducător" de la Suceava a hotărât amplasarea IFA la marginea orașului și pe malul râului? Eram "proprietari ai tuturor mijloacelor de producție", dar nu participam deloc la împărțirea profitului sau a dividendelor, cum se spune acum? Nu se obținea profit sau împărțirea sa era hotărâtă de "reprezentanții poporului"? După 1980 era un singur genial "reprezentant".

Cei mai sinceri și realiști nostalgici regretă, și nu-i pot contrazice, faptul că din întreprinderile socialiste se putea fura (bunuri ale întregului popor), se putea lenevi fără teama de consecințe și nu erai afectat salarial dacă aportul tău la "construcția socialismului" era 0. Această realitate este valabilă și acum dacă lucrezi la stat. Iar dacă ajungi în pușcărie, viața este infinit mai ușoară.

Stau și mă întreb ce ne lipsește din binefacerile socialismului "biruitor la orașe și sate"? În ce mă privește, regret doar tinerețea. Ne lipsesc PCR-ul, Miliția și Securitatea, cozile la alimente, benzină sau butelii? Ne dorim sosirea "pachetului de afară" (din vest, nu din URSS), obținerea aprobării unei excursii în Bulgaria sau trecerea în fruntea listei pentru achiziționarea unui televizor color? Cam cu aceste preocupări cetățenii încercau să uite de frigul din case sau de întreruperea electricității și apei calde. Foarte mulți nostalgici (nostalgia achitată în ruble, puțin probabil?) argumentează regretul pentru acele vremuri prin faptul că "aveam bani". Real! În 1988, ultimul an întreg de fericire comunistă, existau mărfuri și servicii la dispoziția cetățenilor care acopereau doar 18% din masa monetară (banii la cetățeni) existentă în piață. Nu aveam ce cumpăra. Să fac lista cu produse pe care am fi vrut să dăm banii este inutil, știu toți.

După căderea regimurilor comuniste și mutarea cortinei de fier spre Est, ne-am trezit într-o lume a competiției, a profitului, dar și a abundentei visate. Doar că trebuie să fii eficient în muncă și gândire pentru a câștiga suficient pentru un nivel de trai decent. Iar făcând parte din UE și NATO, dezvoltarea capitalistă (democratică) a țării este evidentă. În 2007, momentul accederii în UE, venitul românilor era 44% din media statelor membre, acum am ajuns la 75. Putem călători, munci și studia oriunde în lume. Putem critica sau lăuda idioți fără teamă de consecințe. Merită să regretăm perioada lui Ceaușescu? Poate este valabil pentru un număr de pacienți fără tratamentul la zi sau pentru acei "agenți de influență" bine plătiți. Din Est, evident! Pot emigra în Rusia, după ultimul decret al lui Putin, chiar dacă nu știu limba rusă.