Dan STRUTINSCHI

Subiectul unității în diversitate la nivel planetar a apărut și s-a dezvoltat spectaculos la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI. Doamna Merkel a promovat "multiculturalismul" ca un deziderat al conviețuirii pașnice, dar și ca o cerință a integrării migranților veniți din zone cu obiceiuri total diferite de cele europene pe toate planurile, de la religie până la atitudinea față de autorități. Acest mod de dezvoltare a relațiilor interumane și interculturale nu a funcționat, fapte recunoscut explicit și de promotoare. Aceste eșec s-a înregistrat în încercarea de a facilita conviețuirea și dezvoltarea personală, în special în cazul integrării (sau mai bine spus neintegrării) a celor proveniți din sud (Africa) și estul musulman. Trebuie să recunoaștem un adevăr și să nu ne fie frică de acuzația de rasism la care apelează cu exces de zel "pescuitori în ape tulburi", respectiv faptul că noii sosiți din estul european (Ucraina, spre exemplu) se adaptează mult mai ușor la realitățile vestului decât cei proveniți din Orientul Mijlociu (Siria), deși au părăsit propria țară din rațiuni similare, război! Și exemplele pot continua.

În același timp funcționează bine, chiar dacă sunt și sincope permanent, un "multiculturalism" euroatlantic pe plan militar, economic, tehnologic etc. și chiar cultural, fără a afecta specificul fiecărei națiuni. Este frumos și interesant să ascultăm muzica altor popoare, să le admirăm portul național și să le gustăm produsele gastronomiei, păstrând totuși tradiția. Deși nu este "corect politic", trebuie să acceptăm faptul că până în acest moment asistăm la o dezvoltare separată a zonelor planetei și perspectivele unei lumi "interconectate" sunt îndepărtate. Vedem integrări parțial reușite în Africa, Asia, Orientul Mijlociu sau America Latină, dar între aceste zone relațiile sunt comerciale și în rest declarații de bună intenție. Rateurile în "construirea unei lumi" mai bune, pașnice și echitabile au cauze interne în principal, dar și externe. Cele interne sunt mult prea diferite și specifice fiecărei țări încât vreau să mă rezum la cele externe, unde putem avea un cuvânt de spus ca națiune democrată și membră a multor instituții internaționale. Asta dacă avem reprezentanți calificați și dedicați în acele instituții. Avem? Poate în Organizația Internațională a Turismului. La cel mai înalt nivel.

În primul rând, colaborarea pentru avantaje reciproce (win-win) este văzută de o serie de țări ca modalitate de extindere a influenței geopolitice în acțiunea de construire a unei noi ”ordini mondiale”. China, Rusia, India parțial, precum și alte puteri în ascensiune, doresc să impună reguli noi care să le înlocuiască pe cele de după 1945. Practic, să ia locul SUA și UE. Mai mult, relațiile economice (investițiile în principal) au devenit o armă de subjugare (neocolonianism?) a țărilor în curs de dezvoltare prin îndatorare peste capacitățile de plată ale acestora. Iar China a devenit cel mai de temut asasin economic, preluând agresiv resursele acestor țări în contul datoriilor. Au practicat și SUA această rețetă. Mai mult, "colaboratorii minori" (adică supușii) sunt folosiți și ca actori în războaiele prin interpuși declanșate pentru extinderea sferelor de influență. Ar trebui să adaug ca mod de lucru al noilor veniți la masa geopolitică și furtul de specialiști sau folosirea forței de muncă ieftine în activități care necesită calificare modestă (care a avut și un efect pozitiv). Am arătat fața întunecată a integrării mondiale, o vedem în țările Asiei de Sud-Est, spre exemplu. Deci este necesară adâncirea integrării mondiale sub o atentă supraveghere a instituțiilor internaționale (ONU, FMI, Banca Mondială, UE etc.) pentru că nu trebuie să "aruncăm cojocul din cauza unor purici". Există "insecticide", adică sancțiuni internaționale.