Cea mai bună armată din câte au existat vreodată, armata lui Hitler, a pierdut războiul. În schimb, Germania a repurtat o victorie incontestabilă asupra evreilor: a reușit să-i scoată din Europa. În Holocaust, toate episoadele antisemitismului istoric s-au acumulat ca într-un vârf de lance, împlinind, prin „soluția finală“, mersul negativ al spiritului european împotriva lui însuși.
Pentru Imre Toth, hegelian prin formație, Holocaustul a fost o culminație a antisemitismului trăit ca dimensiune ontic-ontologică a spiritualității occidentale. Eliminându-i pe evrei, aceste „fosile vii“ ale Antichității martori ai tranziției spre creștinism, mediatori între națiuni, culturi și lumi, țesut conjunctiv al omenirii, Holocaustul nu a făcut decât să ateste împlinirea mișcării istorice negative și autodistructive a Occidentului - în fapt, sinuciderea lui spirituală.
„Nu poți să fugi de întâlnirea cu această carte - spune Gabriel Liiceanu - fără să rămâi în dezordine cu tine. Iar cine o întâlnește nu poate scăpa de sentimentul rușinii. Unul care vine - cum să spun? - de dinaintea ta. Dar acest sentiment e până la urmă singurul remediu la felul în care ne-am lăsat locuiți, într-un moment sau altul al vieții noastre, de cea mai tenace și umilitoare prejudecată care ne-a fost transmisă din moși-strămoși“.
Sursa: www.libris.ro