Limonov nu este un personaj de ficţiune. A fost un haiduc ucrainean, idol al underground-ului sovietic, cerşetor, apoi valet al unui miliardar din Manhattan, scriitor la modă parizian, soldat pierdut pe undeva prin Balcani şi acum, în imensa harababură postcomunistă, bătrân şef charismatic al unui partid al tinerilor desperados. Personal, se consideră un erou, dar poate fi socotit şi un ticălos. Viaţa lui romanescă şi periculoasă spune ceva. Nu doar despre el, despre Limonov, nu doar despre Rusia, ci despre istoria noastră, a tuturor, de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial încoace.
Roman biografic sau biografie ficţionalizată, cartea lui Emmanuel Carrère reconstruieşte viaţa unui personaj real, ivit parcă din paginile unei cărţi. Un personaj excentric, ambiguu, evaziv şi schimbător, cu o viaţă aproape neverosimil de aventuroasă, care îi permite autorului să traseze un portret convingător al Rusiei din ultimii cincizeci de ani şi în acelaşi timp să se lanseze într-o explorare uimitoare a paradoxurilor condiţiei umane.
Ca artist şi politician, Limonov e, fără îndoială, unic şi complex - un adevărat fenomen rusesc, o reflectare a intensităţii neobişnuite ce defineşte viaţa în Rusia. Intimistă, perspectiva lui Carrère este totodată istorică, ridicând în jurul eroului său echivoc şi temerar o vastă şi vibrantă scenă de teatru: URSS-ul izolat din anii lui Brejnev, apoi dezagregarea comunismului şi, în fine, aruncarea Rusiei în capitalismul mafiot şi într-un haos de proporţii.
Carrère nu-şi asumă niciodată poziţia de judecător, însă ştie să insereze în amplul său roman de aventuri puternic ancorat în real meditaţii profunde asupra destinului atât al individului, cât şi al civilizaţiilor.
Sursa: www.carte.ro