Constantin Beldie: „Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti”

Constantin Beldie (1887–1953), secretarul de redacţie al „Noii Reviste Române” şi, după Primul Război Mondial, al „Ideii Europene”, spirit modern şi întreprinzător, „anti-intelectualist”, ar fi zis el, mare amator de plăceri lumeşti, cel despre care se spune că ar fi introdus în moda bărbătească din Regat cămaşa cu guler „rabatu” şi mânecă scurtă, cel din cauza căruia, iarăşi se spune, s-ar fi sinucis din dragoste scriitoarea Cora Irineu, a rămas practic necunoscut marelui public.

Paginile sale memorialistice merită însă din plin citite. Scrise cu o vervă nebună, ele evocă nu numai momentele importante ale vieţii autorului, ci şi un Bucureşti de un pitoresc incredibil, aducând detalii savuroase, greu de găsit în altă parte: de pildă, despre localurile şi felurile de mâncare autohtone, despre bordelurile şi marile cocote ale Capitalei, ba chiar şi despre jocurile practicate de copiii mahalalelor de odinioară.

„Am fost, cum să vă spun?, un mare berbant în viaţa mea, aşa cum m-arată fotografiile din tinereţe, în ghete de ghems cu gumilastic...iar mai încoa' în ghete cu stofa gris şi cu nasturi de sidef într-o parte, ziua-noaptea în jachetă pe talie, cu pălărie tare <Melon>pusă pe ceafă, ori în redingotă şi cu pălărie de pai cu borurile mari sau <Panama>, părul când lung şi dat pe spate, când cu cărare la mijloc, subţirel, faţa prelungă, ochii galeşi şi alunecoşi, purtând baston-covrig de vişin sau bastonel de trestie cu cap de fildeş, lavalieră cu ţarţamuri, guler şi manşete de celuloid – şi mai ţinând un trandafir în mână, cum mă puteţi vedea şi admira la pagina 868 din <Istoria literaturii române>de G. Călinescu“.

„I-am văzut - scrie Constantin Beldie - pe ultimii <muscali cu cauciuc>din Piaţa Teatrului Naţional...Şi am fost pasagerul ultimului tramvai cu un cal, care oprea graţios la scară, în faţa casei...Şi i-am apucat pe ultimii sacagii, cu lumânărica de ceară aprinsă şi lipită de doaga butoiului lor pe roate...Şi am fost ultimul muşteriu al ultimilor, de pe străzile Bucureştiului, bragagii, salipgii şi plăcintari...Şi am fost eroul ultimului <cartel>sau provocare la duel...”.
Sursa: www.libris.ro