Gheorghe Vicol: „Frunze de trifoi”

Poetul dornean Gheorghe Vicol este, cu siguranţă, primul autor al unui volum de haiku din rândul membrilor Societăţii Scriitorilor Bucovineni.

Cartea, apărută recent la editura vrânceană „Armonii culturale” cu titlul „Frunze de trifoi”, reuneşte un buchet generos de confetti poetice „pigulite” de Gheorghe Vicol (tristih & senryu & haiku), „un gen de poezie - aşa cum scrie în textul introductiv Valentin Nicoliţov, preşedintele Societăţii Române de Haiku - pe care îl practică de ceva vreme cu succese notabile”.

Gheorghe Vicol priveşte lumea prin lentila senină copilăriei

Avizatul comentator al volumului remarcă faptul că tristihurile „sunt scrise în stilul prozodic al poemelor haiku”, chiar dacă în loc să respecte toate regulile şi particularităţile esteticii nipone, poetul dornean preferă să scrie tristihuri mai simple realizând „adevărate pasteluri”.

Autor de literatură pentru copii, care a scos până acum de sub tipar peste 30 de cărţi, Gheorghe Vicol (care este primul membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni onorat de Liga Scriitorilor Români cu medalia „Virtutea Literară”) priveşte lumea prin lentila senină copilăriei, iar universul circumscris în poeziile sale se oglindeşte şi în aceste „pasteluri”, chiar dacă, aşa cum observă Valentin Nicoliţov, „personificările, metaforele, comparaţiile, adjectivele de tot felul care abundă în poezia clasică nu sunt acceptate în poezia haiku”.

Curcubeul este „samuraiul luminii”, lacul are „ramă de stuf”, iar fata are „rime în sân”

„Un haiku - accentuează el - nu este uşor de scris, arta haiku-ului nu este deloc uşoară, dar Gheorghe Vicol se apropie cu paşi hotărâţi de ea”.

În lumea privită cu candidă seninătate de poetul dornean, curcubeul este „samuraiul luminii”, lacul are „ramă de stuf”, iar fata are „rime în sân”.

„Vrăbiile prind / pe sârma de telegraf / ştirile primăverii”, în casa pustie „doar păianjenii pândesc / umbrele pe geam”, iar „crinii invită / fluturii la parfumul / cu iz heraldic”.

Amputând câteva astfel de tristihuri (fără a tulbura transparenţa pastelului) pătrundem într-un univers în care „peştii văd stele /prin vitralii de gheaţă”, „melcii scriu versuri / pe frunzele toamnelor”, „un brotac îngenuncheat / sărută roua”, iar „sturzul salută lumea / cântând anemic”.

Un univers în care „soarele stinge / cu podul palmei sale / întunericul”.