Mugur Andronic: „Istoria Bucovinei” (vol. II)

După o muncă intensă, cu documentări teoretice şi arheologice de teren şi în regiunea Cernăuţi, a apărut ce-a de-a XIII-a carte din seria „Pagini din istoria şi cultura Bucovinei”, editată de Societatea Culturală „Ştefan cel Mare” - Bucovina.

Parcă punându-ne în gardă, autorul crează la început un motto incitant: „În scrierea istoriei poate nu este atât de greu să cercetezi, cât este de greu să îndrepţi greşelile altora...Şi pentru cele mari trebuie şi curaj”. Şi într-adevăr, autorul o rupe cu unele interpretări şablon, politizări patriotarde, ale epocii trecute, în special în privinţa problemelor de etnic.

După un „Cuvânt înaite” al preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, C. Nechifor, şi introducere, cartea urmează etape istorice distincte, în funcţie de anumite evenimente şi fenomene demografice majore.

La început convieţuirile dintre populaţii germanice şi dacii liberi din N-V Moldovei.

În privinţa posibilităţii romanizării dacilor din nordulMoldovei, afirmată propagandistic în epoca comunistă, autorul o infirmă categoric pe baza argumentelor ştiinţifice.

Faţă de ipoteze mai vechi, se acceptă o prezenţă a slavilor în nordul Moldovei mai timpurie. Se prezintă stadiul cercetării culturii materiale din perioada sec. VI-VII, în primul rând prin descoperirile din spaţiul bucovinean. Se prezintă şi problema formării etnicului slav, ca şi netemeinicia teoriei aşa-zisului popor moldovenesc creaţie a politicii imperiale ruseşti. În spaţiul studiat au existat numeroase comunităţi slave cu ceramica lor de „acasă” de tip „Luka Raikovecka’ja”, dar nu şi cele sudice, protoromâneşti, de tip „Dridu”. Notabilă este şi aşezarea cercetată de autor la Poiana-Zvorâştea, cu vestigiile de la peste 40 de locuinţe (sec. VIII-IX), sit reper important pentru perioadă în estul Europei (Sfârşitul primului mileniu creştin în teritoriul bucovinean). Odată cu primele cronici ruseşti, se analizează eventualele raporturi dintre statul expansionist kieviean şi teritoriul nord-bucovinean, unde trăia neamul horvaţilor.

Se trec în revistă migraţiile târzii (maghiarii, uzii, cumanii, pecenegii şi cumanii)şi măsura în care ele au avut impact şi asupra spaţiului studiat, ca şi toponimele turcicedin acest areal, controversata origine şi plasare geografică a berladnicilor şi bolohovenilor.

Se menţionează şi patrimoniul toponimic şi arheologic legat de tătari din spaţiul bucovinean, inclusiv tezaurul inedit cu monede mongole de la Hliboca.

În perioada dinaintea formării Moldovei creşte numărul fortificaţiilor, în reg. Cernăuţi existând peste 30 de astfel de horodişti. În jud. Suceava, marginal, se cunoaşte cea de la Siret, de pe dealul Horodiştea, la care se mai adaugă unele din judeţul Botoşani.

Se analizează şi procesul colonizărilor cu populaţie de dincolo de munţi, constatat prin apariţia satelor cu ceramică de tip Lunca-Dorohoi. După zeci de ani de cercetări de teren, autorul şi-a creat o imagine reală asupra acestui fenomen de masă, subliniind - cel puţin pentru partea sudică bucovineană - inconsistenţa nivelului de locuire din sec. XI-XII, spre deosebire de reg. Cernăuţi unde evoluţia demografică este mare, culminând cu apariţia unor aşezări slave de caracter urban, menţionate deja în letopiseţe ruseşti (Vasiliv, Cucelmin, sau Onut). Tot ca deosebiri majore, în nord apar sanctuare, locuri de cult slave (Kulešovka, Rjavensk, Horbova - Păgânism şi creştinism în Bucovina).

În Bucovina şi „botezul descălecării” noului stat românesc Moldova, autorul emite şi ipoteze inedite, analizând factorii de natură socială, economică, religioasă, la care se adaugă şi cel al pandemiei europene de ciumă, care au dus la o puternică colonizare de la vest de munţi. Se analizează şi crearea Moldovei, inclusiv importanţa descoperirilor din prima necropolă domnească, Bogdana - Rădăuţi.

Cartea, scrisă într-un stil plăcut lecturării, are o bibliografie deosebit de bogată, mare parte din mediul istoriografic ruso-ucrainean, mai puţin accesibil nouă din cauza limbii. Aşa cum ne avertizează autorul la început, studiul său nu are pretenţia perfecţiunii. Dar dincolo de provocările adresate cercetărilor viitoare, lucrarea este exemplu demn de urmat de dăruire plenară în slujba cercetării. Realizarea de pionierat naţional şi internaţional a cunoscutului şi prolificului istoric şi arheolog bucovinean este una dintre sintezele care va rămâne ca piatră de temelie spre alte sinteze beneficiind de noi descoperiri, care se vor face în viitor. Până atunci însă, „Istoria Bucovinei”, dincolo de unele chestiuni cu totul minore, este cu siguranţă o reuşită de excepţie.

Cercetător dr. V. BUTNARIU -Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române, Iaşi