De secole s-a spus că a în credinţa unei femei orice responsabilitate de conducere ar fi un lucru împotriva firii, o insultă la adresa lui Dumnezeu, o încălcare a ordinii şi a oricărui principiu de justiţie.
Şi totuşi, mai ales în anumite locuri şi timpuri ale istoriei şi într-un mod particular în Franţa vechiului regim, femeile şi-au arogat acea putere încălcând de fapt legile şi obiceiurile; cea dintâi dintre toate este Caterina de Medici, care timp de 30 de ani a reuşit să menţină intactă autoritatea regală.
Dar, alături de regine şi adesea concomitent şi în antagonism cu ele, alte femei (aşa-zisele regine ale inimii) au avut asupra echilibrului politic intern şi extern al monarhiei franceze, în secolele care au precedat Revoluţia, o formidabilă, deşi discretă, influenţă. Atotputernicele amante regale care, ca să se strecoare în angrenajele puterii masculine fără să fie zdrobite, au trebuit să înveţe să-şi pună la încercare viclenia, să creeze alianţe, să distribuie favoruri, să corupă, să pedepsească şi să iasă din scenă la momentul potrivit. Despre unele dintre aceste femei, amante sau regine, de la Ana de Austria la Maria Antoaneta, de la Gabrielle d’Estrées la Madame du Barry, care din presupusa lor slăbiciune au făcut un instrument de dominare, ne povesteşte acum Benedetta Craveri în „Amante şi regine”, o lucrare care reuneşte o solidă competenţă cu o rară capacitate de a povesti.
Sursa: www.libris.ro