Cristina Bleorţu, Miguel Cuevas-Alonso, Carlota de Benito Moreno şi Adrian Turculeţ: „Tradiţii discursive. Studii de Johannes Kabatek”

Consider foarte oportună publicarea cărţii „Tradiţii discursive. Studii de Johannes Kabatek”, editată de Cristina Bleorţu, Miguel Cuevas-Alonso, Carlota de Benito Moreno şi Adrian Turculeţ, pe care o proiectează Academia Română.

Datorită acestei iniţiative excelente, româna se va pune în avangarda investigaţiei tradiţiilor discursive (TD), având privilegiul de a fi - faţă de germană şi spaniolă, cele două limbi în care Kabatek a publicat cea mai mare parte a operei sale - prima limbă în care se va dispune de un compendiu valoros al principalelor contribuţii realizate de către acest romanist german, de reputaţie internaţională, la dezvoltarea paradigmei TD.

Fără îndoială, ediţia acestui volum de articole alese îi va beneficia pe cei neiniţiaţi, cu o utilă aproximare panoramică de primă mână; în plus, conceptul de TD va deschide cercetătorilor în domeniul lingvisticii o cale fertilă pentru studiul variaţiei şi al schimbării lingvistice.

Editorii au demonstrat o adevărată dibăcie de a completa conţinutul articolelor cu caracter fundamental programatic cu contribuţii al căror punct de plecare nu este propriul concept de TD, ci mai degrabă considerarea diferitelor aspecte referitoare la investigarea istoriei limbilor, în care directivele modelului teoretic servesc pentru a da un nou impuls şi a reorienta cursul lingvisticii istorice actuale, care nu se poate imagina în afara tipului de istoricitate proprie care constituie TD.

Nu aş vrea să închei acest verdict de recomandare fără a sublinia care sunt, din punctul meu de vedere, câteva dintre ideile cele mai valoroase pe care cititorul le va găsi în perindarea sa prin „Studii de Johannes Kabatek” care încorporează această operă.

Se remarcă, în acest sens, confruntarea cu întrebări precum următoarele: ce este într-adevăr această nouă paradigmă numită TD?, ce relaţie există între acest concept şi cel care a fost acceptat tradiţional ca gen textual - sau cel modern de clasă sau tip de text - (care sunt echivalente ale TD, în măsura în care ultimul înglobează nu doar tradiţiile complexe, ci toate formele care în orice fel de text sau discurs au un caracter tradiţional, sau cu alte cuvinte, datorate evocării prin repetiţie); sau între tradiţiile discursive şi varietăţile diatopice, diastratice sau diafazice ale limbilor, astfel precum în legătură cu interesul pe care lingvistica actuală îl demonstrează pentru diferenţierea între oralitate şi scripturalitate?

Contează, în acelaşi timp, clarificarea al cărui obiect este dezvoltarea conceptului de istoricitate care formează cadrul teoretic al TD; dezbaterea în jurul TD; considerarea aplicaţiilor pe care le are studiul TD în gramatica istorică şi respingerea ideii evoluţiei diacronice a limbilor ca proces rectiliniu; modul în care propunerea TD se imbrică în aşa fel în concepţia limbilor ca edificiu de varietăţi şi texte, considerarea lor are repercusiuni atât pentru istoria internă, cât şi pentru istoria externă a limbilor; viziunea contactului între limbi, precum şi a contactului între texte; miza pentru o reprezentativitate calitativă a corpusurilor lingvistice, în detrimentul reprezentativităţii, supraestimare exclusiv cantitativă cu care multe studii se consideră satisfăcute etc.

La toate aceste întrebări şi consideraţii, care sunt într-adevăr cruciale pentru o analiză adecvată a funcţionării sincronice a limbilor şi dezvoltării lor istorice se va găsi răspunsul dorit în diferitele lucrări care alcătuiesc acest volum.

Şi, ceea ce este, poate, şi mai important: în afară de răspunsuri, cititorul interesat va găsi astfel maniera de a formula noi întrebări, care, cu siguranţă, vor conduce la căi de cercetare noi şi fecunde în lingvistica română însăşi, în particular, şi a lingvisticii romanice, în general.

Prof. univ. dr. Araceli López Serena

Universidad de Sevilla