Inteligenţa emoţională şi socială, după modelul lui Reuven Bar-On, constă într-o serie de aptitudini emoţionale, personale şi sociale ce influenţează capacitatea generală a unui individ de a face faţă cu bine solicitărilor şi presiunilor cotidiene.
Capacitatea fundamentală de a conştientiza, de a controla şi de a exprima în mod eficient emoţiile
Inteligenţa emoţională se traduce prin capacitatea fundamentală de a conştientiza, de a înţelege, de a controla şi de a exprima în mod eficient emoţiile.
Până la data publicării acestui „Manual de inteligenţă emoţională”, n-a existat niciun material comprehensiv şi exhaustiv cu acest subiect.
Reuven Bar-On, cel care a brevetat termenul de inteligenţă emoţională şi a dezvoltat primul test care evaluează acest tip de inteligenţă, a strâns laolaltă, împreună cu James D.A. Parker, mai mulţi cercetători, academicieni şi practicieni de prestigiu, pentru a da naştere acestei lucrări remarcabile şi indispensabile pentru cei care îşi doresc să afle mai multe despre inteligenţa emoţională.
Singura lucrare de anvergură dedicată studiului inteligenţei emoţionale
„Manualul de inteligenţă emoţională” este singura lucrare de anvergură dedicată studiului inteligenţei emoţionale, cuprinzând delimitări conceptuale şi clasificări, precum şi diferite studii desfăşurate prin prisma mai multor orientări teoretice.
Capitolele din volumul de faţă se completează în demersul clarificării teoriei şi oferă un instrumentar larg de teste care evaluează inteligenţa emoţională în corelaţie cu alte concepte relevante.
Graţie caracterului ei interdisciplinar şi a gamei extinse de metode de cercetare prezentate, această carte, un veritabil tratat de inteligenţă emoţională, se adresează atât psihologilor în formare, cât şi oamenilor de afaceri, cadrelor didactice, clinicienilor, specialiştilor din psihologia muncii, psihiatrilor, dar şi tuturor celor interesaţi să descopere cum influenţează inteligenţa emoţională starea de bine a individului, eficacitatea sa în planurile personal şi profesional şi cum putem contribui la dezvoltarea acesteia.
Sursa: www.cartespirituala.ro