„Ministerul durerii”(2005) este un roman despre nostalgia apartenenţei, despre farmecul şi oroarea trecutului recent.
Un periplu al memoriei
Protagonista acestuia, Tanja Lucia, părăseşte Zagrebul devastat de război şi ajunge să predea limba şi literatura fostei Iugoslavii la Universitatea din Amsterdam unei grupe de studenţi, la rândul lor exilaţi.
Confruntată cu dificultatea de a găsi un teren comun pentru discuţii, Tanja transformă seminariile într-un program experimental de terapie literară, menit să exorcizeze demonii prezentului şi să redescopere coeziunea distrusă de război. Acest periplu al memoriei aduce la suprafaţă obiecte, gesturi, mirosuri şi gusturi uitate, dar şi răni nevindecate încă, ale căror consecinţe se vor dovedi fatale.
Un roman complet, curajos, plin de spirit
Autoarea apatridă, născută în Croaţia, s-a stabilit în Olanda.
„Mai presus de orice, Dubravka Ugresic descrie abilitatea de a supravieţui şi de a-ţi spune povestea, chiar şi atunci când te afli în ghearele disperării, lipsit de orice speranţă în fata absurdităţii războiului şi a pierderii identităţii” (The Independent)
„Ministerul durerii” este un roman complet, curajos, plin de spirit, în acelaşi timp un roman de o rară simplitate, în care ambiţiile literare se împletesc minunat cu viziunea politica.” (The Guardian)
Romanul a fost tradus în peste 20 de ţări şi a fost nominalizat la prestigioasele Prix Femina şi Independent Foreign Fiction Prize UK.
Sursa:www.libris.ro