Stefan Zweig: „Lumea de ieri”

Lumea de ieri este una din cele mai importante cărţi-document ale epocii noastre care prezintă evoluţia Europei între anii 1895 şi 1941.

O lume care, odată cu catastrofa din 1914, dispare treptat

Lumea de ierieste Viena şi Europa de dinaintea Primului Război Mondial.

O lume sigură, stabilă şi armonioasă, unde libertatea de spirit domnea neştirbită. Lumea în care s-a născut şi a început să scrie, cunoscând celebritatea, Stefan Zweig, lumea în care a călătorit, s-a îndrăgostit de cultura franceză, a legat mari prietenii intelectuale.

O lume care, odată cu catastrofa din 1914, dispare treptat: tronurile se prăbuşesc, ideile se tulbură, o întreagă civilizaţie începe să se scufunde, pentru ca, odată cu venirea lui Adolf Hitler la putere, să fie înghiţită de barbaria nazistă.

Presărată cu întâmplări pitoreşti şi poveşti dramatice, populată de personaje celebre ale timpului - Hugo von Hofmannsthal, Rilke, Emile Verhaeren, Romain Rolland, Rodin, Richard Strauss, Tolstoi, Gorki, Benedetto Croce, Bernard Shaw, H.G. Wells, Freud etc., plină de farmec şi culoare, cartea lui Zweig exprimă totodată sensul unei vieţi, semnificaţia unei misiuni de scriitor, a unui ideal intelectual. Un ideal care, cel puţin pentru autor (acesta s-a sinucis în 1942, la scurta vreme după ce şi-a încheiat cartea), a devenit absurd în lumea cea noua, lumea de azi.

„Se trăia bine, se trăia uşor şi fără griji în acea Vienă de altădată” 

„Când încerc să găsesc o caracterizare succinta pentru anii dinaintea Primului Război Mondial - scrie Stefan Zweig - ani în care am devenit matur, mi se pare că formula cea mai pregnantă ce li se poate aplica este aceea de vârsta de aur a statorniciei. În aproape milenara noastră monarhie austriacă, totul părea să se sprijine pe temelii de granit, statul însuşi fiind chezăşia supremă a acestei trăinicii...Fiecare ştia ce are şi ce i se cuvine, ce este permis şi ce nu. Toate îşi aveau o normă, o măsură şi o pondere precisă…Se trăia bine, se trăia uşor şi fără griji în acea Vienă de altădată…Ura care contrapune o ţară altei ţări, un popor altui popor, un grup altui grup încă nu ţâşnea zilnic din gazete, nu dezbina oamenii şi naţiunile; acel instinct de turmă şi de gloată încă nu devenise atât de monstruos cum e în viaţa publică de azi; libertatea de mişcare a individului trecea drept o condiţie firească a existenţei, lucru ce abia se mai poate concepe astăzi; toleranţa nu era dispreţuită cum e astăzi, ca un semn de slăbiciune şi lipsă de fermitate, ci se afla la loc de cinste ca o forţa etică”.

Sursa: www.libris.ro