În jurul anului 1600, la Roma, cele mai mari spirite ale epocii, reunite în secret, repun în discuţie, în numele ştiinţei, Sfintele Scripturi şi concepţiile acestora despre Univers.
Inchiziţia supraveghează îndeaproape cercetările lui Galileo Galilei despre o nouă invenţie a sa, telescopul, şi ale unuia dintre prietenii săi, omul de ştiinţă german Johann Schreck zis Terrentius, care practica în mod clandestin autopsiile.
Întâlnirea dintre civilizaţiile occidentală şi chineză de acum patru secole
Terrentius este unul dintre oamenii de ştiinţă străluciţi ai secolelor XVI şi XVII, spirit multilateral, cunoscător de medicină, botanică, matematică, astronomie.
Prieten al lui Galileo Galilei şi al spiritelor luminate ale epocii, Johann Schreck înfiinţează împreună cu aceştia, la Roma, în cel mai mare secret, Accademia dei Lincei, cu scopul de a promova ştiinţa şi de a lupta împotriva obscurantismului.
Acest adept al gândirii libere va intra rapid în vizorul Inchiziţiei şi va scăpa ca prin urechile acului condamnării la moarte.
Va începe o aventură fabuloasă. Această aventură, această călătorie ocupă partea centrală a romanului, care ne oferă o intrigă bogată, documentată şi emoţionantă, având drept cadru întâlnirea dintre civilizaţiile occidentală şi chineză de acum patru secole.
În spatele uşilor închise ale Inchiziţiei
Dând dovada de multă erudiţie, dar fără a deveni obscur, autorul îl va purta pe cititor într-o călătorie în jurul lumii, dezvoltând numeroase teme, subiecte filosofice sau ştiinţifice, dar şi dragostea trupească sau literatura.
Cititorul va descoperi de asemenea actualitatea formidabilă a numeroase discuţii, semn că intoleranţa şi îngustimea spiritului au fost, sunt şi probabil vor fi trăsături ale fiinţei umane.
Un roman istoric abundând în bogate informaţii ştiinţifice, religioase, nu în ultimul rând umane, care ne poartă din Europa, trecând prin Africa neagră, până în China.
Cu mult talent, vioiciune şi simţul naraţiunii, autorul, sinolog cunoscut pe mapamond, evocă o perioadă pasionantă din istoria Occidentului şi a Orientului Îndepărtat.
Cititorul va cunoaşte la curtea papală, la sfârşitul secolului al XVI-lea şi va pătrunde în spatele uşilor închise ale Inchiziţiei.
Incredibil, dar Inchiziţia a putut ajunge, pentru a-i vâna pe eretici, până în China. O carte care, cu siguranţă, vă va pune pe gânduri.
Sursa: www.cartespirituala.ro