„Balada Bucovinei 20 / Creşteţi, flori şi muguraşi”

Şaizeci de condeie s-au înşiruit în pagini, la începutul acestui an, pentru a omagia, în spiritul profund mărturisitor al Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor de exact două decenii, şi un „om talentat, plin de har, intrând pentru totdeauna în galeria marilor personalităţi pe care Moldova le-a dăruit minunatei noastre Românii”, maestrul George Sârbu, dar şi opera lui deplină şi veşnic tânără, Ansamblul folcloric de copii şi tineri „Balada Bucovinei”, printr-o carte insolită, „Balada Bucovinei 20 / Creşteţi, flori şi muguraşi” (Editura „Lidana”, 2011).

Muzician de excepţie, datorită harului cu multă trudă şlefuit de-a lungul deceniilor, George Sârbu (s-a născut, la Botoşani, în 5 februarie 1937), instrumentist, dirijor, orchestrator, compozitor, s-a văzut nevoit, în anii cenzurii comuniste, să armonizeze tradiţia primordială, tradiţia creştină şi tradiţia laică într-un tot unitar, expresie a unei geografii spirituale a timpului său, prin care, ce-i drept, mai răzbat şi ecourile spiritualităţii ancestrale, acel „tot unitar” ţinând, în fond, de maniera interpretativă a ceea ce numim, îndeobşte, dar impropriu, folclor moldovenesc, inclusiv cu varianta delimitativă a bucovinismului de expresie interbelică.

Prin construcţia de spectacol, prin exponenţialitate scenică, stilul George Sârbu s-a consacrat, a dobândit reputaţie şi notorietate, George Sârbu devenind „un aristocrat al folclorului românesc”, căruia i se cuvine cununa de laur a învingătorului, îndemnul Sofiei Vicoveanca fiind acela de a face „din inimile noastre o coroană cu care să încununăm drumul de speranţe în cântecul popular bucovinean”, „drumul de speranţe” fiind, desigur, cel deschis de George Sârbu prin constituirea, spre sfârşitul anului 1990, a Ansamblului folcloric „Balada”, desăvârşit, în două decenii de existenţă, drept tinereţe fără de bătrâneţe, numită „Balada Bucovinei”.

„Doamne, ţara mea-i acasă”

Sub bagheta maestrului Gheorghe Sârbu, copiii şi tinerii Bucovinei, mereu aceiaşi, deşi mereu alţii, au susţinut, de-a lungul celor două decenii de existenţă a Ansamblului, spectacole glorioase în Chişinău (Republica Moldova), Issoire (Franţa) şi Ansbach (Germania), în 1998, Barcelona (Spania), în 2000, Torino (Italia), Barcelona (Spania) şi Fatima (Portugalia), în 2001, Ustzjiky Dolne (Polonia), în 2002 şi în 2003, în Cernăuţi (Ucraina), în 2004, dar şi pe marile scene ale tuturor oraşelor din România.

Patrimoniul lor discografic cuprinde albumele audio „Colinde de Crăciun din Moldova, Bucovina şi Basarabia” (compact disc, casetă audio, 1991, Casa de discuri „Electrecord”),  „Hristos a Înviat!” (Colinde şi cântări pascale - Vol. I, compact disc, casetă audio, 1993, Casa de discuri „Electrecord”), „Hristos a Înviat!” (Colinde şi cântări pascale - Vol. II, compact disc, casetă audio, 1993, Casa de discuri „Electrecord”), „Către Dumnezeu Atotputernic”, cu Irina Loghin şi „Balada Bucovinei” (compact disc, casetă audio, 1994, Casa de discuri „Electrecord”), „Doamne, Doamne-ai mei părinţi” (casetă audio, 1998, Suceava),   „Astăzi s-a născut Hristos” (Colinde de Crăciun, casetă audio, 2000, Suceava), „Binecredinciosului Voievod Ştefan – 500” (Poem religios, cântări religioase, cântece din Bucovina, CD audio, casetă audio, iulie 2004, Suceava), „Doamne, ţara mea-i acasă” (folclor şi cântece din Bucovina, CD audio, casetă audio, martie 2005, Suceava), „Are mama fetişoară” (folclor şi cântece folclorice pentru tineri, CD audio, casetă audio, martie 2005, Suceava), „Om cu om, lumea se face” (folclor şi cântece de petrecere, CD audio, casetă audio, martie 2005, Suceava) şi „Balada Bucovinei XX”, I şi II (folclor şi cântece populare pentru copii, CD-uri audio, 2009, 2010).

„Les voix de Roumanie”

După fiecare turneu în străinătate, lungi articole de presă, reproduse, prin fotocopii, în filele cărţii „Balada Bucovinei 20 / Creşteţi, flori şi muguraşi”, consemnau, cu nedisimulat entuziasm, că tinerii şi copiii „Baladei”, „mari ca artişti şi inimi măreţe”, izbuteau „o bună prezentare a culturii muzicale din ţara” lor, cucerind peste tot admiraţia publicului, până la „câte o lacrimă de emoţie”, dar şi până la explozii de entuziasm („Fabuloso! Fabuloso!”), din moment ce „sufletul românesc trece prin vocile corului Balada” („Rumanische Volkstanzgruppe zeigt vor Ansbacher Publikum ihr Konnen”), cum remarcau nemţii, baladiştii fiind „les voix de Roumanie”, după cum observau şi francezii.

Cam asta ar fi, în linii mari, cartea mărturisitoare despre tinereţe fără de bătrâneţe, deci despre un mare artist, George Sârbu, şi despre neasemuiţii lui ucenici.