Pagina de carte: George Ungureanu: „Prin labirintul vieţii”

Nu cred să se mai fi întâmplat în literatura universală ca un scriitor să fi finalizat o carte la 98 de ani, după o viaţă clocotitoare, marcată de două războaie mondiale, de şapte ani de periculoasă bejenie prin singurătatea vrăjmaşă a munţilor, de o condamnare la moarte şi de ani nesfârşiţi de temniţă grea. Nici n-ar fi putut supravieţui nimeni acestor avalanşe de încercări ale vieţii, iar dacă ar fi supravieţuit, n-ar mai fi avut şi puterea de a-şi mai încununa viaţa cu ctitorii spirituale, biserici, troiţe şi cărţi.

O face, însă, cu inexplicabila forţă, pe care ţi-o poate da doar biserica din măruntaiele Rarăului, despre care se face referire şi trăire în paginile care urmează, mândrul răzeş bucovinean George Ungureanu, Martir al Spiritualităţii Româneşti din Bucovina, cu certificat semnat, în numele Bucovinei, de către liderii Consiliului Judeţean Suceava, domnii Gheorghe Flutur şi Vasile Ilie, şi înmânat mult prea vrednicului George Ungureanu, anul trecut, cu ocazia Comemorării Arderii Cărţilor Bucovinei, genocid cultural, înfăptuit în curtea interioară a închisorii din Suceava, în vara anului 1952.

Un roman istoric în cel mai propice înţeles al cuvântului

George Ungureanu este unul dintre românii care au trăit demn, susţinut de o interesantă filozofie lăuntrică, în parte religioasă, în parte mistică, şi tocmai de aceea netemător de moarte, şi tocmai de aceea ctitor responsabil, inclusiv de cărţi ale memoriei, în care harul lui scriitoricesc, identificat de Geo Bogza, a fost ignorat, ulterior, din pricina neaşteptatei condamnări la moarte, care pedepsea, în fond, refuzul lui George Ungureanu de a se lăsa recrutat ca ofiţer de securitate.

George Ungureanu, cel care, în copilărie, îl întâmpina în gara din Câmpulung Moldovenesc, împreună cu legendarul poet bucovinean George Voevidca pe şi mai legendarul scriitor ardelean Liviu Rebreanu, George Ungureanu, care s-a bucurat, în adolescenţă şi după aceea, de prietenia înţeleaptă a filosofului Alexandru Bogza, George Ungureanu, care a cunoscut, de-a lungul întregii sale vieţi, mari personalităţi culturale şi istorice ale neamului românesc, se dezvăluie în paginile acestei cărţi inedite el însuşi drept carte vie, în care au fost cioplite întâmplări şi personaje exemplare. Iar personaje exemplare sunt, în opinia mea, şi anonimii Obcinilor Bucovinene, precum Vasile Porcilescu, cel căruia, după şaisprezece ani de cătăniei, împăratul Franz Iosif i-a „strâns mâna, ca un prieten”, colegul de liceu Temistocle Redlov , generosul profesor de limba franceză, Ştefan Cantemir, colonelul Ioan Nemţeanu, de la Regimentul 16 infanterie Fălticeni, colegul de celulă, profesor universitar Alexandru Mironescu, stră-strănepot al lui Mihai Viteazul, Ioş Gavril, gospodar ungur din Boroşneul Mare, Neculai a lui Zaharia Boriceanu din dealul Lădăutului, toate cele trei soţii ale sale, de două dintre ele despărţindu-l securitatea, mama, tatăl, fratele Petru şi fiecare alt personaj al acestei cărţi, mai puţin mareşalul Antonescu, pe care, de altfel, George Ungureanu l-a cunoscut, şi alte câteva personaje asemănătoare.

Cartea lui George Ungureanu este plină de personaje uimitoare, excelent schiţate, care însufleţesc o naraţiune amplă, care are logica gândirii filosofice în care l-a iniţiat Alexandru Bogza, şi care pulsează de întâmplări secundare pilduitoare, cu consecinţa că, datorită meşteşugului scriitoricesc, „Prin labirintul vieţii” nu înseamnă doar o carte memorialistică, ci un roman istoric în cel mai propice înţeles al cuvântului. Un roman al întâmplărilor reale, dar retrăite de un ctitor de biserici, de troiţe şi de cărţi, care a tot rătăcit, vreme de aproape un secol, pe „calea vieţii”, pe „calea războiului”, pe „calea temniţei” şi pe „calea adevărului”, cu alternanţele şi interferenţele istorice cunoscute sau abia acum dezvăluite.

O istorie obştească bucovineană dureros de reală

George Ungureanu, aşa cum susţinea şi Geo Bogza, care i-a fost prieten pe tot parcursul labirintic al vieţii, este un scriitor deplin şi profund, şi nu doar un povestitor, aşa cum s-au grăbit unii să-l catalogheze. Dacă ar fi avut de un dram speranţă, dacă s-ar fi găsit cineva care să-i garanteze tipărirea cărţilor („Camera Zero” a fost finanţată de dr. Doru Vintilescu, din Timişoara, semn că Bucovina este din ce în ce mai pustie), am proba, în paginile care urmează, că George Ungureanu s-ar fi despovărat de operă, încredinţându-ne nouă şi o istorie obştească bucovineană dureros de reală, dar şi o literatură de primă mână. În fond, „Prin labirintul vieţii”sale, George Ungureanu a avut dascăli precum Liviu Rebreanu, George Voevidca, Neculai Roşca, Cezar Flamură, Geo Bogza şi Alexandru Bogza, iar iniţierile au rodit frumos, lipsind doar culegătorul de fructe, care să le aşeze frumos pe bolta înstelată de deasupra celor ce se tot rânduiesc din vremelnicie.