Vasile Andru, dascălul de înţelepciune şi practică isihastă, omul cu chip luminos care mărturiseşte că s-a născut cu gena fericirii, ne propune şi ne îndeamnă să citim cu luare aminte o cărticică de „Rugăciuni cu puteri vindecătoare”.
„Cei credincioşi se vindecă mai repede”
Cei care vor deschide această carte marcată cu un „timbru” indicator care semnalează faptul că este vorba de o „lucrare de uz intern, ca material sprijinitor destinat Cercului de practică isihastă şi studiul Filocaliei din Bucureşti şi filialelor din ţară” se vor confrunta dintru-început cu un generic interogativ: „Există o medicină isihastă?”.
„În medicina holistică sau spirituală - ne spune autorul - se consideră că boala se datorează pierderii legăturii cu divinul, iar însănătoşirea este rezultatul restabilirii acestei legături”.
Parcurgând textul în continuare vom afla că boala este doar urmarea firească a ignoranţei noastre, „că cei credincioşi se vindecă mai repede”, că redescoperirea „Rugăciunii Domneşti” activează în om „păstrătorii vieţii”, iar „9 Fericiri” din Predica de pe Munte, repetate zilnic, „fortifică gândirea pozitivă şi ard efectele negative, reciclându-le în putere”.
„Şapte reguli filocalice pentru restabilirea sănătăţii”
O secţiune a cărţii ne prezintă cele „Şapte reguli filocalice pentru restabilirea sănătăţii”, reguli care „ne orientează şi ajută să ne conectăm trupul direct la sursa spirituală a însănătoşirii”.
Enumerate doar, pentru că nu putem face mai mult în această scurtă prezentare a cărţii, acestea sunt: 1 - Starea de bine mental grăbeşte refacerea fizică; 2 - Nu considera boala ca o pedeapsă pentru păcate; 3 - Boala nu trebuie privită ca o catastrofă, ci ca un prilej de introspecţie, de linişte;
4 - Boala este un prilej de schimbare; 5 - Devii sănătos dacă îţi doreşti cu adevărat; 6 - Ajută-ţi subconştientul să grăbească vindecarea; 7 - Pentru cei vrednici, un impas precum o boală poate să fie un prag iniţiatic.
Vasile Andru ne prezintă apoi care este „Relaţia între păcate şi boli” şi ne oferă un îndreptar de „Vindecări miraculoase”, cu semnalarea câtorva simboluri salvatoare, de la cruce (simbol al mântuirii) şi carte (care simbolizează mărturisirea), la toacă (chemare şi mediere pământ-cer) şi clopot (voce exterioară a bisericii).
*
În secţiunea dedicată practicilor isihaste, autorul formulează o serie de răspunsuri asupra unor fireşti întrebări, ne expune cele nouă moduri de a lupta cu nefericirea şi selectează „câteva rugăciuni care au un răsunet particular în fiinţa noastră şi produc mai lesne lucrarea vindecătoare”.
Încheiem cu ceea ce ne spune Vasile Andru despre rugăciunea isihastă (expusă pe larg într-un volum anterior intitulat „Isihasmul sau meşteşugul liniştirii”): un mare dar în căutarea de a afla „cum să ne purificăm, cum să ne iluminăm şi cum să ne desăvârşim”.