Mihai MOISOIU

Adesea ne temem de suferința emoțională. Tindem să ne retragem din calea ei prin evitare sau cu ajutorul medicamentelor, făcându-ne de lucru, distrăgându-ne atenția sau, pur și simplu, refuzând să ne gândim la ea. Oricât de des s-ar întâmpla, constituie probabil cel mai mare obstacol în calea pașilor noștri spre  vindecare. Este crucial să reanalizăm sensul pe care îl atribuim suferinței emoționale și altor sentimente de disconfort. Ele nu încearcă să ne facă rău, ci să ne comunice ceva legat de un dezechilibru din interiorul nostru. Deseori avem o abordare în care emoțiile noastre negative – depresie, anxietate, teamă, tristețe profundă – devin sperietori care apar din senin și preiau controlul asupra vieții noastre. În realitate, aceste emoții dureroase acționează asemănător unei dureri de măsea. Nu ne doare de dragul durerii, ci pur și simplu ne semnalează că trebuie să ne ocupăm de o anumită problemă. La fel se întâmplă și cu suferința emoțională – trebuie să luăm măsuri încă de la primele simptome de disconfort.

Dacă învățăm să reacționăm adecvat la suferința emoțională, devenim stăpânii lumii noastre interioare. Nu arareori se întâmplă ca intensitatea durerii emoționale să crească atunci când suntem capabili să îi găsim rezolvarea. Este foarte important să observăm aceste momente și să nu renunțăm la procesul vindecării. Cu alte cuvinte, trebuie să avem încredere în suferința emoțională, să cercetăm în ce direcție ne îndreaptă. Ea este un îndrumător. O reacție adecvată este să ne întrebăm: „Ce încearcă să îmi transmită aceste emoții și sentimente?” Apoi începem să facem săpături până aflăm de ce ne este greu. Vom identifica factorul declanșator, originea lui și ce ne este necesar pentru vindecare. Este ca atunci când salvatorii încearcă să localizeze victimele unui accident sau ale altei tragedii. Adesea trebuie să urmărească niște semne pentru a găsi locul. În esență, noi suntem propriii noștri salvatori. Când începem să simțim un disconfort emoțional, reacționăm cu milă și compasiune. Trebuie să ne implicăm, să nu îl evităm. Nu ne sustragem. Trebuie să ne grăbim să ajungem la locul accidentului și să acordăm ajutorul necesar. Odată ce dobândim cunoștințele și abilitățile necesare, vom învăța să gestionăm foarte bine lumea noastră interioară.

Avem nevoie de abilitatea de a tolera disconfortul emoțional pentru că timpul petrecut evitându-l este un timp irosit din perspectiva vindecării. Dacă ne este greu, ne putem antrena să acceptăm liniștiți emoțiile care ne încearcă și să urmărim unde anume le simțim în organism. Apoi vom face un exercițiu de expunere pe care îl putem învăța cu ușurință de la un terapeut și ne vom deprinde să primim emoțiile așa cum sunt. De asemenea, vom reinterpreta durerea, îi vom acorda o altă semnificație. Dacă suferința emoțională are o semnificație legată de amenințare, atunci vom fi anxioși în legătură cu sentimentele dureroase, ceea ce ne va face să suferim mai mult decât trebuie și, totodată, ne va predispune la o posibilă automedicație. Însă, atunci când normalizăm suferința emoțională și reacționăm cu blândețe și compasiune, durerea va fi mai puțin intensă și mai suportabilă. Trecerea prin acest proces cu toate emoțiile negative le diminuează intensitatea.

Orientarea prin lumea noastră emoțională presupune un mare paradox. Tocmai atunci când ne aplecăm asupra emoțiilor noastre, le permitem să existe și nu ne mai temem de ele, începem să ne simțim mai bine. Sentimentele noastre nu ne pot răni. Abia când noi le atribuim o semnificație amenințătoare ne pot face rău. Însă, chiar și atunci suferința ne-o producem, fără să vrem, noi singuri; ea nu vine direct de la sentimentele noastre. De pildă, anxietatea este o emoție firească, pe toți ne încearcă din când în când. Însă, după cum mulți știu deja, a ne teme de această anxietate o amplifică și ne mărește suferința. Pentru mulți, ușurarea are loc atunci când ajung la punctul în care pot accepta aceste emoții inconfortabile, le readuc la normal și le tolerează în loc să se teamă de ele.

Raportarea la noi înșine este foarte importantă în pașii noștri spre vindecare. Nu trebuie să ne simțim rușinați sau frustrați că ne este greu, întrucât și această parte este necesară vindecării. Nu este un păcat să îți fie greu. A fi conștienți de cum ne raportăm la noi înșine ne ajută să facem un progres real în vindecarea noastră emoțională.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com