Mihai MOISOIU

Actul mâncatului a devenit, pentru mulți oameni, o pierdere de timp. Distanța până la locul de muncă, ziua aglomerată, necesitatea unui al doilea salariu fac ca viața de familie să fie bulversată. Există un semn care nu înșală. În apartamentele de astăzi, bucătăriile au fost reduse în multe cazuri la cea mai simplă expresie – o debara. În aceste condiții, cum să ne mai mire faptul că am început să căutăm mâncare gata preparată sau care se poate pregăti în câteva secunde și pe care o putem înghiți în câteva minute?! Este regatul mâncărurilor congelate, al microundelor, al mâncării „la botul calului” (fast-food) unde nici măcar nu există tacâmuri.

Corpul nostru se dezvoltă și se vindecă în baza alimentelor pe care le primește – „Suntem ceea ce mâncăm!“ – și, când se instalează carențele, acestea nu sunt resimțite imediat. Corpul se adaptează și încearcă să le compenseze. Dar survine un moment când nu mai poate face acest lucru. Atunci apar tulburările de sănătate. Tocmai în aceasta constă dificultatea de a-i face pe cei care au avut dintotdeauna anumite obiceiuri de viață să admită faptul că trebuie să și le schimbe și asta, pentru binele lor. Pentru că reprezintă un obstacol nu doar obiceiurile, ci, mai ales, educația.

Punerea în discuție a obiceiurilor alimentare înseamnă punerea în discuție a educației primite de la părinți. Și nu toată lumea este pregătită sau în stare s-o facă. Chiar și analiza comportamentelor noastre cere o foarte mare obiectivitate. Dar, în plus, abordarea problemei alimentației, cu toată rezonanța afectivă pe care o impune acest lucru, necesită o mare motivație și perseverență.

Motivație, pentru că a mânca este, pentru mulți, o plăcere și chiar o compensație pentru dificultățile de zi cu zi. De aceea, toate sfaturile alimentare sunt recepționate ca o pierdere a libertății într-un domeniu sensibil – dreptul de a-și satisface o plăcere.

Perseverență, pentru că trebuie acceptat faptul că eforturile de astăzi nu dau rezultate decât mai târziu. Un corp bine întreținut se simte mai bine. Treptat, el funcționează mai bine și simptomele se ameliorează, sfârșind adeseori prin a dispărea complet. Dar asta cere timp. „Parisul nu a fost construit într-o zi!”, după cum se spune în popor. Și cum ar putea fi altfel? Un corp s-a îmbolnăvit după mai mulți ani. Doar nu se poate vindeca în câteva zile.

Rațional ar fi să facem tot posibilul pentru a nu ne îmbolnăvi și nu să așteptăm până când boala va pune ordine în viața noastră. Dar, și în acest caz, sacra libertate rămâne argumentul hotărâtor care este scos în evidență atunci când nu mai știm ce să spunem. „Dacă mai trebuie să îndurăm privațiuni... atunci mai bine murim!”

Alimentația noastră s-a modificat esențial într-o perioadă de o sută cincizeci de ani. Astfel, consumul de cartofi a scăzut cu 35% în o sută de ani, iar consumul de legume uscate, cu 66%. În 1840, în Franța, se mânca un kilogram de pâine pe zi și pe cap de locuitor, în 1980, abia dacă se ajungea la o sută optzeci de grame, conform studiilor lui H. Dupin. Mai trebuie menționat că, în 1840, era vorba despre pâine integrală, pe când astăzi se consumă pâine albă rafinată. Aceste alimente tradiționale sunt zaharuri numite „lente”. Ele au fost înlocuite cu zaharuri „rafinate” a căror asimilare este mult mai rapidă.

Rezultă de aici secreții masive de insulină care antrenează o scădere a nivelului de zahăr din sânge (hipoglicemie), fiind însoțite de oboseală și de senzația de foame. Toate acestea favorizează luarea de gustări în afara meselor, dar și dezechilibrarea pancreasului cu tendințe spre obezitate și chiar spre diabet. Trebuie știut că proporția acestor zaharuri „rafinate” a crescut considerabil în o sută de ani (+1200%), depășind cinci kilograme pe an și pe locuitor la peste șaizeci de kilograme, în 1980.

Între timp, consumul de carne a crescut net, depășind douăzeci de kilograme pe an și pe cap de locuitor în 1840, la peste o sută zece kilograme în 1980. Rezultă un aport care nu este de neglijat de grăsimi animale care se adaugă materiilor grase ingerate în alte forme. În 1880, proporția materiilor grase consumate reprezenta 18% din alimentația noastră și atingea deja 45% în 1983. Pentru a înțelege această evoluție, trebuie menționat că grăsimile saturate se găsesc nu doar în carne (patruzeci de grame în medie la suta de grame de carne, căci aceasta depinde atât de rasă, cât și de bucata de carne), ci și în toate produsele lactate: 100% în unt; așadar, zece grame de unt aduc zece grame de grăsimi saturate; 30% în laptele integral, adică treizeci de grame pe litru; 15% pentru laptele semi degresat, adică cincisprezece grame la litru; 30% în medie pentru brânzeturi, deci treizeci de grame la suta de grame.

Dezechilibrul astfel creat este cu atât mai prejudiciabil cu cât se face în principal către un aport de grăsimi animale (deci saturate) și un deficit tot mai mare în ulei de primă presă la rece, bogat în acizi grași nesaturați.

J.B. Cuvellier (într-un număr din La Recherche) a conchis că aceste deficiențe sunt, în mare parte, responsabile pentru trei cauze principale ale mortalității. În ordine: boli ale inimii și vaselor de sânge; tumori și cancer; boli și accidente generate de alcool.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com