Mihai MOISOIU

Toate reacțiile de anxietate pe care le experimentăm în momentele de suferință emoțională sunt aceleași cu cele pe care le-am experimenta atunci când ne confruntăm cu o amenințare reală la adresa supraviețuirii. Reacțiile neurovegetative rezultate sunt cele pe care le observăm în corpul nostru atunci când ne confruntăm cu o amenințare la adresa supraviețuirii și reprezintă mecanismul ancestral de apărare împotriva pericolelor fizice.

Pentru că există atât de multe pericole în viața de zi cu zi și pentru că lumea este plină de pericole, evoluția umană, de-a lungul a milioane de ani, a dezvoltat un răspuns automat la pericol, care se declanșează în fracțiuni de milisecundă atunci când ne confruntăm cu un atac la adresa siguranței noastre. Dacă vedem un pericol în fața noastră, cum ar fi un om care traversează brusc strada, nici nu ne putem gândi că mecanismul de apărare a fost deja declanșat. În câteva zecimi de secundă mașina noastră umană se transformă într-un animal de luptă.

Putem astfel să oxigenăm sângele prin creșterea frecvenței respiratorii, inima se pregătește pentru o activitate intensă, arterele musculare se dilată pentru a aproviziona mai bine mușchii, adrenalina stimulează atenția și hiperactivitatea, pielea și părul se ridică ca cele ale pisicii pentru a ne face să părem mai mari și mai înfricoșători, și așa mai departe. Răspunsurile automate la pericol sunt de obicei urmate de acțiuni voluntare, cum ar fi lupta, fuga sau ascunderea. Dar ce se întâmplă dacă nu ne putem ascunde? Ce se întâmplă în interiorul nostru dacă nu putem țipa, striga sau fugi? Ce se întâmplă dacă nu putem lupta? Ceea ce se întâmplă este că noi percepem sentimentele care se nasc în corpul nostru ca și cum ar veni din interior și nu din exterior. „Rezonanța emoțională”, adică modul nostru de a trăi și de a percepe emoțiile legate de evenimentele exterioare, crește peste măsură de mult. Pericolul nu mai este din mediu înconjurător ci, complet de neînțeles și inaccesibil pentru mecanismele noastre raționale și conștiente, trăiește acum în noi. „Furtuna neurovegetativă” devine complet incontrolabilă și acest eveniment generează anxietate, frică și panică pe care nu le-am experimenta dacă am putea cu adevărat lupta sau scăpa.

Așa-zișii temători sunt de fapt cei mai curajoși oameni care există, iar acest lucru este dovedit de ceea ce se întâmplă în timpul accidentelor rutiere sau în situații extreme, în care așa-zișii fricoși sunt adesea primii care fug chiar și atunci când sunt în real pericol. Mecanismul care ne permite să fugim sau să luptăm, atunci când își face treaba cinstit, nu ne deranjează și uneori ne salvează viața.

După cum puteți vedea, nu toate efectele fiziologice ale fricii sunt negative, dimpotrivă. Există cei care, sub efectul fricii, fac acte de mare curaj, dând frâu liber unor caracteristici de care nu erau deloc conștienți, și cei care reușesc să realizeze fapte cu adevărat imposibile, cel puțin până când frica devine un chin și o limitare de neîntrecut. Dar este oare chiar așa? Și când o frică devine o boală?

Vom descrie în continuare câteva modalități mai cunoscute în care se manifestă fricile.

Agorafobia, frica de spații deschise, este caracterizată de teama de spații largi, deschise și de nevoia de a evita locurile sau situațiile din care ar fi dificil să te îndepărtezi. Anxietatea rezultată se răspândește adesea ca un foc de paie, cuprinzând multe situații diferite, inclusiv teama de a fi singur afară, de a fi în mulțime, de a călători cu mașina, autobuzul sau avionul, de a traversa un pod sau de a intra într-un lift.

Imaginea opusă este reprezentată de claustrofobie, în care subiectul se teme de spații închise, cum ar fi lifturile sau de situații din care nu poate scăpa (cinematografe, săli de radiologie unde se efectuează tomografii sau RMN-uri etc.). Persoana este convinsă că va fi strivită sau se va sufoca din cauza lipsei de oxigen.

Atacul de panică este un moment precis al vieții în timpul căruia apare brusc o stare de teamă, frică și teroare, adesea asociată cu un sentiment iminent de catastrofă. În timpul unui atac, sunt prezente dispnee, dureri toracice, tahicardie, senzație de sufocare și teamă de a pierde controlul. Urmează frica de frică, adică teama necontrolată de a reveni la situații de disconfort sever.

Fobia socială, frica de contactul cu ceilalți. Cei în cauză se tem să vorbească în public, să fie în compania altor oameni, să mănânce într-un restaurant. Palpitațiile, tremurăturile, diareea și durerile de stomac îl împiedică să se bucure pe deplin de contactul cu ceilalți.

Dacă te-ai recunoscut în vreuna dintre temerile descrise, să știi că problema ta poate fi rezolvată. Discută cu medicul sau psihologul ales: ajută-l să cunoască tipul de frică pe care o simți, să înțeleagă cum se manifestă temerile, exprimă-ți disconfortul ca să își dea seama ce instrumente va folosi pentru a te trata. Acest lucru îți va fi de mare ajutor pentru a face față temerilor tale împreună cu el.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753 937 223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com