O carte pe zi: „Cântec de leagăn de la Auschwitz”
Autor: Mario Escobar
Traducător: Liliana Pelici
Apariție: 2021
Nr. pagini: 240
Editura: RAO
Mario Escobar are o diplomă în istorie și studii avansate în istorie modernă. A scris numeroase cărți și articole despre Inchiziție, Reforma protestantă și sectele religioase.
Descriere
Romanul Cântec de leagăn de la Auschwitz se bazează pe povestea adevărată a unei asistente germane curajoase, însărcinată cu îngrijirea celor mai tineri prizonieri din Auschwitz. Astfel, Mario Escobar aduce la viață povestea despre Helene Hannemann, o femeie care a sacrificat totul pentru familie și a luptat cu îndârjire pentru copiii pe care spera să-i salveze. Forțată să lucreze în spitalul lagărului controlat de însuși dr. Mengele, Helene face tot ce-i stăa în putință, în condiții fizice și psihice inumane, să-i protejeze cu orice preț pe copiii pe care îi are în grijă.
Ce spun criticii
„Bazată pe fapte istorice, Cântec de leagăn de la Auschwitz este o poveste tulburitoare și îngrozitoare despre dragoste și devotament.” (Historical Novels Review)
„Romanul lui Mario Escobar demonstrează puterea sacrificiului și puterea demnității umane, chiar atunci când orice speranță pare pierdută.” (Goodreads)
“În ciuda tuturor celor întâmplate, Hele se luptă să nu își piardă speranța și propria umanitate. Această relatare fictive a vieții lui Hannemann adduce o nouă perspectivă asupra existenței Holocaustului.” (Booklist)
Frânturi din „Cântec de leagăn de la Auschwitz”
„Trebuia să-mi iubesc până și dușmanii. Era singurul mod de a nu deveni și eu un monstru.”
„Ani de zile am fost martora violenței și agresiunii naziștilor, dar aceasta era prima dată când m-am simțit amenințată personal. Am sperat foarte mult timp că nu aveau să ne observe, pur și simplu. Cel mai bun mod de a supraviețui în noua Germanie era să fii invizibil.”
„Eram o corabie veche în mijlocul furtunii și copiii mei mă ancorau de viață. Trebuia să continui să lupt pentru ei, să mă agăț de speranță, să înfrunt fiecare zi și să mă rog pentru sfârșitul coșmarului.”